Pet Friendly Hotels în România

S-a lansat Pet Friendly Hotels –  prima platformă online de servicii utilitare pentru posesorii de animale de companie, din România. Aceasta oferă informații verificate despre serviciile de cazare, masă, asistență medicală, cosmetică veterinară, dresaj și pensiune, pentru animalele de companie.

petfriendly.ro a fost implementat în septembrie, exclusiv din fonduri private.

”Pet Friendly s-a născut pentru  a acoperi o nevoie, o deficiență pe care am descoperit-o în România ca iubitor de câini, proprietar de câine cu pedigree de campion, cu care particip la diferite concursuri interne și internaționale. De fiecare dată când intenționam să plec cu familia undeva, aici incluzând și câinele, pierdeam foarte mult timp căutând un hotel sau restaurant  în care puteam fi însoțit de un animal de companie. În majoritatea cazurilor, eram refuzați, situație cu care se confruntă majoritatea posesorilor de animale. Pet Friendly Hotels este soluția noastră pentru această problemă și ne propunem să devină o platformă interactivă prin care să interacționăm permanent cu utilizatorii ei”, spune dr. Bogdan Ivănescu, inițiatorul platformei online.

Evenimentul de lansare a fost găzduit de Ringstar Club, duminica trecută.

Această prezentare necesită JavaScript.

Bălesc, dar nu cerșesc! :)

Zâmbește! Mâine va fi mai rău!

Iată o idee bună când te enervează cineva. Poate fi folosită și când, pur și simplu, ai chef de o zi cu zâmbetul pe buze. 🙂

Să-ți vezi colegii de serviciu, vecinii, urâcioșii, simpaticii, oamenii din jur, ca simple animale îmbrăcate. Să-ți transformi lumea, dintr-o mare și periculoasă junglă, într-o mare și prietenoasă rezervație naturală.

Poți să ți-i imaginezi după personalitate, culoarea părului, stare… oricum, numai să aibă ca rezultat prețiosul zâmbet, într-o lume care își arată fasolea din ce în ce mai puțin.

E distractiv!

Ajută mai ales în situații de criză, când simți că-ți va zbura ceva spre individ. Fire sensibilă, n-aș putea să dau într-un biet animăluț, nici cu vorba rea. Ceea ce, vă recomand și vouă.

O sursă simpatică de inspirație – de la Yago Partal, fotograf ale cărui lucrări le găsiți pe zooportraits.com (sursa) sau pe Facebook ori Instagram. Există și tricouri pentru curajoși!

Apropo de statusul postat de Chinezu pe facebook, referitor la faptul că s-a amuzat uitându-se la știri, imaginându-și personajele politice ca personaje de desene animate. O altă idee foarte bună, o formă de terapie utilă azi. 🙂

Vezi statusul aici – Post by Cristian China Birta.

Despre Mikado și al lui Jurnal de motan

Vă povesteam aici, printre altele, despre o felină care mi-a atras atenția, pentru că și-a făcut un jurnal online. O treabă care m-a făcut să investighez problema serios.

Am aflat că are și un cont de Youtube, că are și o pagină de facebook. Evident, fiind o felină pasionată de socializarea pe internet, se afișează și pe Instagram.

Răsfoind prin întâmplarile povestite chiar de el (că-i motan, doh!) pe Jurnaldemotan.ro, am înțeles că e cam nemulțumit uneori de tratamentul aplicat de umanoida care-i poartă de grijă. Consideră că îi sunt aplicate tehnici de intimidare, de manipulare, astfel încât să i se diminueze self-esteem-ul. Își face cumva singur dreptate denumind-o zeflemitor Suverana.

Din în când, își mai aduce aminte de pisi-copilărie. A și scris ceva pe tema asta. Ceva cu o sfoară cu motocei…

Pentru Mikado, ritualul oamenilor dimineața este o nebuloasă și, sincer, cumva îl înțeleg. Nebuloasă e și pentru mine în fiecare dimineața când sună alarma.

Mikado a ajuns și la prima dragoste. Aleasa este o misterioasă pisică sfinx. Nu-i cunoaște nimeni numele, dar sper ca eu să-l aflu la un moment dat.

Mikado! Dragostea trebuie împărtășită!

Are și un inamic invizibil misterios care m-a pus pe gânduri. O altă poveste care trebuie dezlegată!

Trebuie neapărat să urmăresc mai departe poveștile lui Mikado pe jurnaldemotan.ro. De când am văzut ce strategii are, mai ales ce strategii de război are, ceva nu-mi miroase a bine cu pisica asta!

Unde mai pui că după moartea recentă a Colonelului Meow (RIP Colonel Meow), cel mai fioros colonel cu o armată uriașă de minioni, locul a rămas vacant.

Locul celui care va cuceri și domina lumea, cum care?

Feline… pisici… mâțe… Oameni?

Pisicile cred că oamenii sunt doar niște versiuni mai mari și mai bolânde ale lor.

Bang! Mi s-au deschis zece cărți în față când am citit intrepretarea unui anume dr John Bradshaw, cercetător, biolog, om cu ștate vechi în ale comportamentului felinelor.

Așadar, madam Sara nu mă pupă, mă linge ca pe-o mâță de-a ei!

Așadar, madam Sara nu are întâmplător coada ridicată când vine să mă salute. Vine așa pentru că zice că-s tot o mâță de-a ei! Cică așa fac ele între ele.

Madam Sara e felina mea. Scuzați, eu sunt felina ei, conform noilor abordări…

Acest domn Bradshaw mi-a devenit foarte simpatic și nu doar din motive de Carrie ( 🙂 ). El mai dezleagă un mister interesant. Se credea că pisica aduce mortăciuni ca pe un cadou pentru stăpânul casei. Ei bine, nu. Pisica vine țanțoș cu prada și-o lasă pe jos, pentru că, de cum intră în casă, își aduce aminte că-i place mai mult mâncărica specială din plicuri și cutiuțe și își abandonează vânatul. Dezamăgiți? Da, și eu.

N-aș putea să continui cu tot ce spune Mr Bradshaw pentru că a studiat comportamentul pisicilor domestice și proprietarilor de pisici mai bine de 25 de ani, dar și pentru că mi-e teamă să mai descopăr cine știe ce despre mine, culmea!

Dar s-a întâmplat ceva și mai și. Răsfoiam netul, fiind pe gânduri vai și-amar. Și chiar când cugetam la: dacă ele zic că și noi suntem pisici, vor încerca să ne domine la un moment dat dacă se vor simți amenințate. Și nu ca până acum. Doar știe toată lumea că de fapt pisica te acceptă în casă și nu invers. Nu! Ceva mai rafinat, mai cu aceleași arme…

Jurnaldemotan.ro!

Ceeee???

Ah, bine că am o Miss, nu e ea!

Dar tot e frichi pentru că, da! E un motan cu blog!!! Atacul a început!

Zice că e încoronat deja împărat și își face singur PR-ul: ”purtător de cuvânt al felinelor de apartament”. Normal, doar nu și-o lua vreun tâmpițel, versiunea mai mare a lui și mai ”pacifistă”… PR-ul se face cu grație felină, dar uneori și cu ghiare ascuțite!

”Înteleg foarte bine comportamentul oamenilor, cu care am învățat să conviețuiesc, dupa ce i-am domesticit și educat.” Noroc că aveam deja deschise cele zece cărți în față! Long live Dr John Bradshaw!

Atât azi, că încep să miaun. Dar mai investighez ce-i cu acest Mikado și vă țin la curent.

Mia… nu! Nu! Nu încă!

PS: dacă nu vă convine acel ”bolânde” din prima frază, răsfățați-vă cu o ciocolată la plic, cât mai puteți!

Amani, Winspear şi Kamau – un labrador şi doi gheparzi

El este Amani. Are 9 săptămâni şi este labrador retriever.

În Swahili, Amani înseamnă pace. Numele nu este ales întâmplător, căci de azi înainte, Amani trebuie să aducă linişte şi armonie.

Ei sunt Winspear şi Kamau. Au 9 săptămâni şi sunt gheparzi. S-au născut pe 8 iulie, la Smithsonian Conservation Biology Institute din Virginia, SUA. Acum trăiesc la Grădina Zoologică din Dallas (SUA) şi în curând vor intra în programul de conştientizare „Animal Adventures” care are scopul de a învăţa şi informa publicul despre această specie pe cale de dispariţie, dar şi despre eforturile care se fac pentru conservarea acestor animale africane aflate în pericol. Nu vor fi expuşi publicului pe perioada în care cresc, dar anul viitor îi vom putea vedea alergând.

Ghepardul, cel mai rapid animal terestru, care poate atinge până la 97 km pe oră în 3 secunde (la maturitate), este o specie aflată în pericol, estimările fiind că ar mai exista doar 10.000 de exemplare.

Şi-acum, ce legătură are un labrador retriever cu doi gheparzi?

Amani a fost adus odată cu Winspear şi Kamau, în Dallas, pentru a creşte împreună, având misiunea de a face fericite cele două feline, până când acestea vor atinge vârsta maturităţii. Experţii în zoologie consideră că, întrucât câinii se simt în mod natural confortabil în spaţii publice, Amani va avea o influenţă pozitivă şi va linişti puii de feline, dar că va fi şi un partener de joacă potrivit. Şi alte grădini zoologice au folosit câini cu acelaşi scop, un exemplu fiind Grădina Zoologică din San Diego unde cresc câini împreună cu feline mari, de ani de zile. Administratorii de acolo spun că în aceste situaţii, câinele este cel care conduce. Dar nu orice câine este potrivit, ci unul cu personalitate, calm şi… carismă!

Acum Winspear şi Kamau cântăresc 3,6 şi 2,7 kilograme, dar la maturitate vor ajunge la 63 de kilograme şi înălţimea de 1 metru.

sursa cnn.com, dailymail.co.uk

Labradorul Mike – de la 60 la 38… de kilograme!

Dimineaţă, George Zafiu şi Vlad Petreanu  cereau sfaturi despre metodele folosite pentru a scădea în greutate… Chiar aşa, ce facem pentru a slăbi sănătos?

Hai să luăm ca exemplu un… câine! Ar trebui să fie simplu, nu? Dacă el poate, putem şi noi!

Labradorul Mike a reuşit să-şi recapete forma fizică normală după ce ajunsese la o greutate de 60 de kilograme.

Mike a trăit timp de trei ani alături de stăpânul său, fiind hrănit exact cu ce se consuma în casă – mese bogate în carne de pui. Problema este că, ce (aparent) e sănătos pentru oameni, nu este sănătos şi pentru animalele de companie, iar lipsa exerciţiului fizic accentuează efectele negative. În urma morţii proprietarului iniţial, a fost adus la centrul de adopţii cântărind 60 de kilograme; un labrador retriever mascul în standard cântăreşte între 27 şi 40 de kilograme.

Era clar că Mike are nevoie de mişcare, doar că, la greutatea aceasta, labradorul putea cu greu să parcurgă 100 de metri. În plus, din cauza greutăţii, ligamentele erau slăbite şi necesita operaţii. Singura opţiune rămasă consta în plimbări lungi prin… apă – hidroterapia. Iniţial, Mike era prea gras pentru a putea intra în tancul cu apă al aparatului. Acum poate, şi îşi continuă exerciţiile pentru problemele de la lăbuţe dar şi pentru întreţinerea formei fizice.

Ella Tonge de la Dogs Trust Loughborough (centrul de adopţii din Leicestershire UK ) spunea că “Mike a fost cel mai mare câine pe care l-am primit la centru. Mânca aproape orice. Auzisem că e vorba de un câine cu o greutate mare, dar să-l vezi în faţă a fost… uimitor. Avea o talie… întradevăr uriaşă!”

A fost adoptat de Hannah Holland şi Paolo Terzaga (un cuplu de tineri, ambii având câte 29 de ani) şi după 7 luni de dietă cu mâncare specifică pentru câinii aflaţi în condiţia lui Mike şi trataţii cu morcovi cruzi, plus exerciţii fizice (plimbări, hidroterapie) şi operaţia care a rezolvat problema ligamentelor, labradorul a ajuns la o greutate normală de 38 de kg.

Mike este acum un câine fericit, normal, alături de adoptatori, noua sa familie. Petrece două ore pe zi plimbându-se, alergând şi sărind după mingii prin parcurile din Nottingham.

sursa dailymail.co.uk