Doamne Doamne a ajuns sub conducerea lui Gabriel Oprea

„Gabriel Oprea preia comanda „diviziei de preoţi” de la Interne, care se ocupă de „protecţia spirituală” a personalului şi dă raportul la BOR” este titlul unui articol gandul.info, semnat Andrei Luca Popescu.

Aha, deci mai nou, preoții funcționează în divizii. Aveam o bănuială mai veche că este așa. Dar, ce vor să cucerească? Parcă în povestea cu Doamne Doamne, intitulată prea scurt și prea „ca la țară” – Biblia – era vorba despre altceva. Mă rog, s-au mai schimbat lucrurile probabil. (Ați observat cum repede mi-a și scăpat un „mă rog”? Subliminalul funcționează, ca să vezi!)

Mai departe:

„Vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, a preluat în subordine directă Secţia de Asistenţă Religioasă a MAI, printr-un ordin de ministru care reglementează funcţionarea Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice. Această Secţie, existentă şi până acum, va da raportul anual la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va asigura asistenţa religioasă a arestaţilor preventiv de la Poliţie şi va merge în control la structurile MAI, ca să vadă, printre altele dacă personalul este „protejat spiritual”.”

Doamnelor și domnilor, vreau să fiu prima care vă dă vestea! Dacă până acum se vorbea despre „agenți sub acoperire”, acest termen va fi înlocuit de „agenți spirituali sub acoperire”! Nu-i de joacă, tovarăși! Protecția spirituală a armatei, a unei nații, s-ar putea să fie singurul lucru care ne-a mai rămas.

„In God We Trust!” va fi scris pe steagurile de luptă, pe MAPN, pe BNR, pe ETC. Sper să fie scris și pe BOR, căci pare că avem parte de un autocorrect greșit și un cuvânt, nu spun care că mi-e frică de afurisenie, s-a transformat în MONEY.

De unde vine protecția spirituală, am auzit ca prin vis o intrebare divină? Vouă nu vi s-a întâmplat? Știți, mai nou nu mai avem parte de miracole, ci de întrebări care necesită execuție, apel, control. Drepți!

Articolul se încheie cu următoarea informație – „Săptămâna trecută, Guvernul a alocat 14 milioane lei pentru finanţarea a 13 mănăstiri, catedrale şi centre eparhiale.”

Mai avem loc? Da. Iată că după o perioadă lungă în care bisericile dispăreau, nici în 25 de ani nu s-au construit destule. O fi în plan să ne călugărim masiv în lipsa locurilor de muncă?

Să ne rugăm, căci e singurul lucru care ne-a mai rămas. Să ne protejăm spiritual, să ne căim, să ne călugărim, să ne pocăim, să ne crucim. Și să nu ne milostivim. Nu. Asta nu!

articolul îl găsești AICI

Dă-l mai departe de zece ori și-o să se întâmple o minune. O să vezi clar ce scrie pe buletinul de vot!

Morganfreemangod

Doamne Doamne a ajuns sub conducerea lui Gabriel Oprea

Împreună aducem toată România pe Internet – chiar și pe Delia de la Red Panda România! (P)

Telefonul a devenit principala sursă de internet mobil, în România. Așa spun cele mai recente statistici.

Când s-a întâmplat asta? Și, mai ales, eu unde eram? Încă mai am imprimat pe retină ”dial-up”. Își mai aduce aminte cineva? Între timp… fibră optică, abonamente tv cu internet, mobil, digital, smartphone – tehnologie.

În autobuz, metrou, la cafea, la bancă, la medic – peste tot – se butonează.

Și totuși… nu toată România e pe internet. Încă.

Nu am folosit internetul pe mobil, dar l-am încercat, l-am testat. O să îl folosesc în curând și eu, constant, cu siguranță. Cine mai e ca mine?… Nu a trebuit să caut mult – Delia Pîrvu de la Red Panda România.

Cine este Delia?

Delia Pîrvu
Delia Pîrvu

Delia Pîrvu este activist pentru protecția animalelor și dezvoltare comunitară. Activează ca voluntar în cadrul Asociației Red Panda, organizație neguvernamentală, apolitică, nonprofit. Delia alături de colegii săi, nu mulți, dar cu prieteni mulți, derulează tot felul de proiecte și acțiuni care au ca scop crearea unei societăți mai bune pentru noi – oameni, animale, natură.

”Credem că oamenii pot fi buni și empatici atât cu semenii lor, cât și cu toate celelalte specii. Și dacă voi credeți că noi suntem o gașcă de utopici, vă contrazicem cu argumente: asociația noastră, care înglobează doar câțiva voluntari și resurse materiale modeste, deja a schimbat în bine soarta a sute de animale și oameni. Și nu ne oprim deloc aici! Vă invit să faceți cunoștință cu proiectele noastre și să vă convingeți.”

Sunt cuvintele Deliei, cea care a reușit să reziste într-un timp, să recunoaștem, deloc favorabil voluntariatului și iubitorilor de animale. Și a reușit să convingă prin ceea ce face, nu prin ce spune că face. Trebuie să o cunoașteți!

Sunt Delia și sunt un “anti-tehnicus”

Care e relația Deliei cu noile tehnologii – smartphone, internet mobil?

”Internet pe mobil? Nu. Telefon cu aplicații? Nici pomeneală! Comunicare în timp real? Absolut deloc. 🙂

Delia Pîrvu
Delia Pîrvu

Sunt Delia și sunt un “anti-tehnicus”, această specie pe cale de dispariție. Tehnologia modernă mă confuzează, dar recunosc că nici nu am facut vreun efort să mi-o însușesc. Nu prea am timp de așa ceva și nici nu cheltui bani în direcția asta. Nu mi-am luat până acum smart pentru că nu m-am familiarizat deocamdată cu tehnologia actuală. Mai este și motivul că nu cheltui niciodată pentru mine sume mari. Prefer să susțin o cauză umanitară din acei bani. Și, dacă vrei ceva care cred că te va amuza, mi-e și frică de momentul în care va trebui să transfer contactele din tel. meu made î.e.n., într-un smart. La fel și cu internetul, aceleași motive.

Când să mai găsesc timp și de comunicație modernă? Pare paradoxal, nu?”

Totuși, ce ar face Delia cu noile tehnologii? La ce i-ar folosi?

Iubirrre
Iubirrre

”Recunosc, mi-ar plăcea să pot posta în timp real fotografii și filmulețe cu ce facem noi, cu cazurile speciale din activitatea de voluntariat. Susținătorii noștri cred că s-ar bucura nespus, de exemplu, să ne vadă “live” când suntem pe teren cu diferite proiecte. Documentarea acțiunilor ar fi mult mai facilă. Aș folosi internetul pe mobil, de exemplu, pentru ca adoptatorii la distanță ai cățeilor găzduiți de noi la Centrul de Adopții Iubirrre să-și vadă mai des protejații, de ce nu chiar live. Poate vom face și o aplicație specială pentru asta, n-ar fi o idee rea.

Chiar dacă e foarte amuzant să râdem de anticul meu telefon, cu fiecare ocazie, este evident pentru toată lumea – chiar și pentru mine – că un telefon smart, cu conexiune la internet, m-ar ajuta mult în toate activitățile mele. Cu alte cuvinte nu refuz ideea, trebuie doar să găsesc contextul potrivit.”

Veste bună!

Am găsit contextul și momentul potrivit pentru Delia. Știu sigur că, anul acesta, mai curând decât crede oricine o cunoaște, Delia va avea primul selfie (în care va apărea și o codiță jucăușă, cum altfel), va posta și online pentru Red Panda și mai știu că va face prima transmisie live de la Iubirrre. De fapt, va fi chiar luna aceasta. Vă spun pentru că nu vreau să sufere nimeni un șoc atunci când Delia va apărea cu un smartphone și va ”butona”. 😀

Contextul potrivit (P)

Campania Vodafone “Impreună aducem toată România pe Internet” vine cu o multitudine de avantaje pentru utilizatori – oferta Vodafone de Paște :

– toți clienții care încheie sau semnează prelungirea unui abonament Easy, Smart sau RED vor avea de acum trafic dublu de internet, pentru 2 ani;

– promoțional, clienții abonamentelor Smart și RED beneficiază gratuit de Internet nelimitat pe o perioadă între 1 și 4 luni;

– clienții RED vor avea incluse și mai multe minute internaționale pentru mobil sau în roaming;

– pentru toți abonații, pachet complet de aplicații: pentru divertisment, Zonga și Seenow, și pentru o experiență sigură de utilizare, Vodafone Cloud sau Protect.

Noua ofertă aduce și telefoane la prețuri speciale – Vodafone Smart 4 Mini la 1 euro (TVA inclus), LG L70 la 9 euro (TVA inclus), LG G2 Mini, la prețul de 19 Euro (TVA inclus), Samsung Galaxy S5 la 129 Euro (TVA inclus). Detalii AICI.

Fotografiile din articol fac parte din arhiva personală a Deliei și au fost trimise printr-o conexiune fixă. Selfie – work in progress. Delia va primi un pachet Vodafone Smart și net mobil.

 

Update – Și Ghiță (ciobanul) încearcă să-și aducă prietenii pe internet!

Împreună aducem toată România pe Internet – chiar și pe Delia de la Red Panda România! (P)

Kyle Coleman a învins tăcerea prin muzică

Kyle si Caroline
Kyle si Caroline

Kyle Coleman este autist. A fost diagnosticat la vârsta de 3 ani și, imediat după aceea, nu a mai vorbit. Deloc. Niciun cuvânt, nicio propoziție.
La 6 ani i-a uimit pe toți când a început să cânte o melodie de Crăciun – Walking in the Air. După scurt timp, n-a mai cântat, n-a mai fredonat nimic. S-a retras din nou în spațiul personal.
După ani de tăcere, mama sa l-a dus într-un centru de terapie prin muzică. Caroline își amintește cum s-au întors acasă și Kyle s-a dus în camera lui, și-a pus CD-urile preferate, a început să cânte și chiar să se acompanieze la claviatură.
Era în 2009.
În 2012, încurajat de terapeut și de mama sa, Kyle a înregistrat la un studio local primul său album de coveruri după piesele indie preferate.
În 2014, pe 2 aprilie, Kyle Cleman a lansat cel de-al doilea album, de data aceasta cu compoziții originale, o colaborare între producătorul John Carter and Caroline Coleman, majoritatea versurilor fiind scrise de mama sa.
Beyond the Syntax este un album care vorbește despre dificultățile celor diagnosticați cu autism de a se exprima în cuvinte, iar data debutului a fost aleasă special pentru a coincide cu Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Tot atunci a fost lansat și primul videoclip, al piesei Standing on Solid Ground, pentru care Kyle și-a depășit limitele din nou și a filmat câteva cadre pe o stradă aglomerată din apropierea casei, lucru la care nimeni nu ar fi sperat acum câteva luni.
Cred că, aflând această poveste, ascultând muzica lui Kyle Coleman, ar trebui ca noi să fim acum cei care tac. Ar fi extraordinar dacă măcar câțiva ar ști să și asculte…

Kyle Coleman

Kyle Coleman a învins tăcerea prin muzică