Sunt Maria Isopescu, dar nu am fost dintotdeauna. Am fost Maria Daragiu. Puteam foarte bine să fiu şi Maria Sireteanu, pentru că mama a avut o contribuţie majoră la ce am fost şi ce sunt.
Bunicul din partea mamei a fost actor – Dorin Sireteanu. A jucat primul Iancu Jianu din cinematografia românească. Ajucat în filme, a jucat pe scene de teatru în România şi Germania de Est, dar a refuzat să fie membru de partid, motiv pentru care nu a primit nicio distincţie, motiv pentru care a fost marginalizat. Nu fac un titlu de glorie din asta, profit doar de o pagină de net pentru că vreau să le aduc aminte unora care au uitat.
Bunica din partea mamei a fost centrul universului meu până în 1997 – Maria Tarola.
Mama ei era sora Smarandei Brăescu – Măndiţa, aşa cum toată familia noastră a numit-o cu dragoste şi preţuire. Măndiţa a fost eroina copilăriei mele şi este butonul meu de panică – atunci când mi-e greu, îl apăs şi totul devine linişte.
Şi tata a avut părinţi, doar că nu i-am cunoscut. Îi preţuiesc în aceeaşi măsură, mai ales pe Ana, bunica din Ţara Moţilor cu mâini magice din care ieşeau cele mai frumoase dantele. Dacă mă gândesc că şi străbunica Elena făcea cele mai frumoase covoare, nu e de mirare că mă mai apucă din când în când febra handmade.
Tache Brăescu, pictorul Reginei Maria, mi-a transmis cu generozitate genele culorii. Pictez şi am terminat un liceu de arte plastice, secţia pictură de şevalet.
Am absolvit o facultate de psihologie pentru că omul mi se pare cea mai interesantă creaţie. Nu profesez deocamdată pentru că încă nu este momentul psihologului în România, pentru că suntem o societate bolnavă şi se vrea să rămânem aşa. Statul nu iubeşte psihologii, statul nu-i vrea.
Nu am luptat niciodată fără sens, nu îmi plac războaiele, le consider inutile. Nu sunt un om care va schimba lumea, dar îi rog pe cei care pot, să o facă, îi ajut dacă trebuie şi le mulţumesc dacă mă primesc în lumea lor.
Cred că dacă reuşeşti să fii tu, să arăţi cine eşti cu modestie, cu respect şi corect, drept, chiar dacă drumul e greu, chiar dacă durează mai mult, poţi ajunge acolo unde ştii că meriţi. Cred că dacă nu uiţi niciodată de unde ai plecat, vei ajunge la destinaţia stabilită. Dacă reuşeşti să găseşti felul tău, autentic, care te oglindeşte exact cum eşti în ochii celor care vrei şi trebuie să te vadă, găseşti şi soluţia de a parcurge drumul greu.
Nici pe jurnalişti nu-i prea mai vrea cineva în ultimul timp, dar i-a vrut. Activez ca moderator în radioul care spunea Noapte bună, copii atunci când părinţii noştri erau prea încărcaţi de povara comunismului. Pentru mine a fost un loc magic, radioul. I-am cunoscut toate cotloanele şi pentru asta îi mulţumesc mamei mele Ana Maria Sireteanu, un jurnalist despre care nimeni nu poate spune că nu şi-ar fi făcut meseria corect, drept, cu pasiune, cu dedicaţie. Acum, nu ştiu exact ce mai este radioul, ce vrea să fie sau ce va fi, dar cred în el. Pentru mine, indiferent cât de puternică este armata de DJ care vrea să-l cucerească, radioul rămâne acel loc magic de unde vocile pot să schimbe lumea.
Am doi copii minunaţi care îmi permit cu bunătatea lor nemărginită să îi iubesc şi să îi îngrijesc. Le mulţumesc, înclinându-mă.
Iubesc animalele. Era necesar să fac acest statement în anul fără graţie 2013, pentru ca să ştii că orice formă de violenţă asupra lor, se va opri acolo unde a încolţit – în gândul tău. Nu are loc, nu aici, la mine, în lumea mea.
Blogul este locul unde pot să spun ce nu pot în altă parte. Atât de simplu.
Opiniile exprimate aici sunt opinii personale si nu angajeaza in niciun fel Radio Romania.
mariaisopescu 