Video-urile preferate de români în 2014

În fiecare an, în luna decembrie, Google face un clasament al celor mai vizualizate video-uri de pe YouTube în România – YouTube Rewind.

În top 10 cele mai populare video-uri pe YouTube în România nu mai avem Florin Salam, dar tot acolo suntem. Vroiam să spun mai multe, dar majoritatea conduce, deci noi ăștia mai pe quality, ciocu’ mic dacă „mă-nțelegi ce vreau să zic”. Proiectul de îndobitocire funcționează, ne tâmpim pe zi ce trece, prostia la putere, YEY! (ups, am zis mai mult)

Ma bucur pentru Zmenta, care se clasează pe locul 3, dar avea și alt tip de conținut cu care putea fi prezent în acest top. Sper că cei care i-au apreciat acest video, au facut asta mai mult pentru mesaj și mai ales că au înțeles acest mesaj. Poate că, dacă vorbești la un moment dat pe limba celor mulți, faci și bine… The benefit of the doubt – granted! Doar în cazul lui, că e simpatic și știu că (poate) face mai mult.

Top 10 cele mai populare video-uri pe YouTube în România

La capitolul videoclipuri oficiale îl avem pe Alex Velea pe locul doi în clasament, asta după ce anul trecut a lipsit din preferințele românilor. Pe primul loc se află ce s-a ascultat toată vara la mare – Bailando, nu 30 de grade 😀 Sincer, credeam ca va fi invers și nu sunt singura. Măcar Enrique e mai tare ca Velea. Go girls! :))) (din fund. fundul sălii, desigur. ntz ntz)

Top 10 cele mai populare video-uri muzicale pe YouTube în România (videoclipuri oficiale)

Case de discuri și vloggeri domină clasamentul celor mai populare canale YouTube în România care au înregistrat cele mai mari creșteri ale numărului de abonați în 2014. PewDiePie este singurul nume internațional ce se regăsește în top 10 canale cu cea mai rapidă creștere în 2014 la noi, dar nu este o surpriză neapărat, fiind canalul de YouTube cu cel mai mare număr de abonați la nivel mondial.

Top 10 cele mai populare canale în România în 2014

La nivel global, YouTube Rewind 2014 se prezintă astfel:

Top 10 cele mai populare video-uri pe YouTube în 2014

Top 10 cele mai populare video-uri muzicale pe YouTube în 2014 (videoclipuri oficiale)

Puteți vedea video-urile din aceste liste și pe canalul oficial YouTube Rewind 2014 sau pe canalul global al YouTube Rewind.

Anunțuri
Video-urile preferate de români în 2014

11 octombrie – YouTube Music Day

La nivel mondial, muzica este unul dintre cele mai importante tipuri de conținut pe YouTube. În România, muzica este principalul tip de conținut vizionat pe această platformă, casele de discuri și muzicienii conducând în topul canalelor cu cei mai mulți abonați și vizionări. Odată cu lansarea .ro a platformei YouTube din aprilie anul acesta, s-a vorbit foarte mult despre oportunitățile oferite creatorilor de conținut muzical. Primii parteneri ai YouTube în România au fost (sunt) TVR, Cat Music, Hahaha Production, Roton şi MediaPro Music. Programul de parteneriat a fost introdus în 2007, iar astăzi există peste un milion de creatori de conținut în peste 30 de țări. Vloggerii din România sunt o altă zonă importantă, conturată și pe un trend crescător ca nivel al monetizării, pe care YouTube.ro nu îi neglijează deloc (Andrei, Vali, John – 10Lucruri, Zmenta, Tequila, Unguru’ Bulan, câțiva dintre cei prezenți -și văzuți de mine- la evenimentul descris mai jos).

videoclipul oficial al lansării YouTube în România

Astăzi a fost YouTube Music Day la The Ark, primul eveniment YouTube dedicat industriei muzicale din România, o conferință de presă sub forma unui talk-show moderat de Bogdana Butnar (Industry Manager la Google Romania) și workshop-uri în cadrul cărora specialiștii Google și YouTube au prezentat informații și strategii de dezvoltare a canalelor de YouTube.

Maciej SojkaHead of Video Partnership CEE a deschis întâlnirea cu presa și a subliniat faptul că este o întâlnire prin care oficialii YouTube și Google vor să se asigure că industria muzicală românească știe să monetizeze folosind toate instrumentele oferite de platformă. „YouTube is a living organism.”

Dan Popi (Cat Music) a dat exemplul piesei lui Alex Mica, Dalinda, care continuă să monetizeze, deși n-a vrut nimeni s-o licențieze fiind considerată prea etnică, de tip manea. „O parte dintre partenerii externi refuză evidența”, a spus Popi referindu-se la conținutul gratis de pe youtube. „Cum să faci să ai un conținut de calitate care să se ducă singur, asta este problema de fapt.”

Noi am dezactivat commenturile pentru că există o mână de hateri și din păcate mai sunt niște oameni de la radio care se uită și se iau după comentariile răutăcioase și nu după numărul de view-uri. Este vina mediului virtual din România care este la fel de infestat cu ură, ca viața noastră în general.”

În acest moment Maciej Sojka a intervenit, punctând faptul că dezactivarea comentariilor scade vizibilitatea canalului și a anunțat introducerea unui variante prin care youtube va acorda vizibilitate mai mare comentariilor de la utilizatori de încredere, valabili, care vor plasa aceste mesaje ale haterilor mai jos, devenind mai puțin vizibile. O informație care a dus la ideea că decizia Cat Music nu este neapărat una definitivă. „A modera discuțiile pe youtube, nu poate fi o soluție a casei de discuri acum, din cauza conținutului consistent de pe platformă.” – Dan Popi

Am întrebat care este acum strategia caselor de discuri Roton și Cat Music în ceea ce privește piesele în promovare, dacă se mai trimit variantele mp3 pe cd-uri la radiouri sau se axează mai mult pe plasarea de conținut pe youtube și, împreună, Dan Popi (Cat Music) și Cătălin Muraru (Roton) au spus că în acest moment se folosesc ambele variante în funcție și de politicile radiourilor.

Din scurta prezentare a lui Cătălin Muraru (Roton) de la începutul workshop-ului de după conferința de presă, am înțeles că strategia casei de discuri are ca parte și platforma youtube pentru că oferă legătura cu utilizatorul final și nu există din perspectiva sa o legătură mai directă cu publicul.

Printre artiștii participanți la această secțiune, i-am văzut pe Margareta Pâslaru, Mihai Pocorschi, Adriana Antoni, Daniel Robu, Radu Sârbu (ex O-zone) și soția sa Ana (Mr&Ms), Tataee (BUG Mafia) – La multi ani! pentru cei 20 de ani de activitate care se împlinesc mâine – alături de impresari, manageri, producători, compozitori și mulți artiști din zona de hip hop, puternic reprezentată pe youtube din motive cunoscute și discutate deja.

Maciej Sojka – Let s talk about money! – câteva indicii care vă pot interesa în condițiile în care vă doriți monetizare pe youtube, adică vreți să câștigați bani cu vreun produs pe această platformă.

1. Power of subscribers

– „you’re building your own TV station” – vă puteți construi propria televiziune pe youtube, cu proprii abonați, cei care vă aduc banii.

2. Power of community

– youtube este un instrument de comunicare cu două capete, în acest moment, care face ca interacțiunea socială să devină cea mai importantă. Nu-i mai poți spune audienței „Privește!” obligând-o să stea pe un scaun în fața televizorului, pentru că intervine dorința acesteia de a împărți conținutul cu cercul de prieteni. „YouTube is more or less like politics.”

3. Product placement

– trebuie să fii sincer atunci când faci plasare de produse în clipurile tale, pentru că ține de relația pe care o ai cu prietenii, cu abonații.

4. Merchandising

– ieși de pe youtube și fă ceva concret, un produs care să te reprezinte, care poate fi vândut și recunoscut ca parte din brandul tău.

5. Fundraising

– apelează la abonații tăi pentru a strânge bani pentru un nou album, de exemplu. Sunt multe cazuri când artiștii nu au bani, iar fanii abonați pe youtube contribuie dacă sunt chemați.

6. Partner Sales Program

– „More views, more money.” În România aveți o echipă puternică ce reușește să convingă advertiserii să bage bani în produsele de pe youtube și deveniți foarte buni în a exporta muzică afară.

„The key – build a community!”

Gosia KraskovaYouTube Partner Manager a  prezentat câteva soluții concrete care pot face clipurile virale:

– adnotările

Moons, o trupă deloc cunoscută, a reușit să facă un videoclip care a ajuns viral rapid, un milion de vizualizări în doar o săptămână, datorită unor adnotări puse deștept pe clip. De la 0 beri la 80 de beri, îi puteți vedea din diferite unghiuri, doar cu niște clickuri în plus. Click is fun, în cazul ăsta, încercați!

– eficientizarea folosirii tool-urilor pe care youtube le introduce chiar săptămânal, creșterea activității pe canal înainte de lansarea unui album, conținutul organizat strategic pe canal, necesitatea unui conținut dedicat exclusiv audienței formate din subscriberi, realizarea clipurilor cu versuri pentru ca fanii să le poată cânta în timpul vizionării, hangouts live pe youtube cu abonații, end-card-urile cu adnotări, metadata – descriptions, titles and tags – folosite util, provocarea audienței prin mesaje și promovarea prin social media (facebook, Google +).

Sky is the limit!” – Gosia.

11 octombrie – YouTube Music Day

Noapte bună, copii!

„Dacă acum emisiunile radio pentru copii aproape că nu mai există, cine va mai asculta radioul în viitor?” – a apărut ieri, într-o conversaţie cu un prieten.
Pentru majoritate întrebarea asta nu contează, răspunsul nu contează, şi asta se reflectă clar în zona producţiei radio pentru copii.
În Bucureşti avem Itsy Bitsy, un radio pentru copii, ascultat mai mult noaptea de adulţi pentru playlist, pentru Itsy Bitsy by Night. Îl mai ascultă şi copiii, dacă părinţii pun frecvenţa, pentru că este un radio pentru vârste mici.
Radio România Actualităţi mai are în grila de programe „Colţul copiilor” – o rubrică foarte reuşită, de 3 minute, în care copiii explică lumea pe limba lor, „Noapte bună copii” – povestea de seară de 10 minute şi duminica de la 09,00 la 10,00 Teatru Naţional Radiofonic pentru Copii.
Radio România Cultural are rezervate spaţiile dintre orele 09,00-10,00 în weekend, sâmbăta cu teatru radiofonic şi duminica pentru emisiuni.
Aceasta este oferta Radioului Public.
În rest, nu mai ştiu să existe nimic pe radio. Aşadar, avem acoperite cu emisiuni de radio vârstele de până în 8 ani. Rămâne la latitudinea părinţilor să îi facă să le asculte. Şi la măiestria noastră să îi atragem în lumea magică a lui FM.
Ce se întâmplă cu copiii de vârstă şcolară? Ascultă Alex Velea, Connect-r, Smiley şi Marius Moga la radiourile Zu, Kiss FM, 21 şamd.
Copiii între 8 şi 18 ani ar putea să-şi ia singuri informaţiile legate de şcoală, de exemplu, dar nu au de unde. Primesc ce li se spune în şcoală şi de către părinţi. Nu mai au modele prin voci de radio sau prin realizatori tv. Măruţă, Capatos şi poate Bendeac ar fi pe lista lor, dar sper că nu ne gândim serios ca la nişte modele de educație pentru adolescenţi.
Mass media, în general, vorbeşte despre copii atunci când sunt omorâţi, mâncaţi de câini, când se bat prin şcoli, la deschiderea anului şcolar şi la BAC. Mai ales la BAC, când se minunează toată lumea că… vai de mine, ia uite cât de mică e promovabilitatea la BAC.
Internetul are nişte site-uri pentru copii care sunt mai mult citite de adulţi.
Pe Youtube, există câţiva puşti care fac vloguri – Levi, Zmenta, Tequila, Satana Cartoons (şi mai sunt). Ei aduc segmentul de 15-25 de ani acolo. Youtube, de altfel, este o zonă media care a devenit un „loc de joacă” preferat, pe care îşi fac propriile reguli, pentru că adulţii nu au timp pentru ei. Nu au timp să îi asculte, nu au timp să le vorbească.
La TV, avem TVR 1 cu Zurli mai nou, cu „A fost odată” pe TVR 2 şi poate şi alte emisiuni, una, două de care eu nu ştiu. „Jurnal pentru copii” la Digi24, „Next Star” la Antena 1 şi… atât.
Pentru adolescenţi nu există nimic. Pentru societate nu există adolescenţii, nu există copiii de vârstă şcolară.
Unde este viitorul nostru?
În ei.
Cum?
Fără să facem niciun fel de investiţie.
Concluzia?
Nu ne interesează viitorul, nu vrem să investim în el.
De ce?
„Aceasta este întrebarea!” la care vă rog să răspundeţi singuri, eu nu am nici unul. Ştiu doar că, oricâte eforturi aş face, nu pot să-mi mai imaginez aşa cum făceam în copilărie cu anul 2000, nimic. Emisia s-a oprit aici.
Noapte bună, copii!

PS: poate am mai ratat, înafară de Disney Channel şi desenele animate, ceva. Dacă ştiţi emisiuni radio sau tv, producţii pentru copii şi adolescenţi, vă rog să mă luminaţi şi pe mine. Căci s-a făcut frig şi întuneric când m-am gândit la asta…

noapte buna, copii!

sursa foto essentialkids.com.au, un articol care învaţă părinţii cum să îi facă pe copii să doarmă liniştiţi – „sweet dreams”. Un sfat de acolo sună aşa:
„Switch off the computer, mobile and television before having a bath. Try listening to music, radio, or read a book.”
„Închideţi computerul, mobilul şi televizorul înainte de baia de seară. Încercaţi să ascultaţi muzică, radioul sau să citiţi o carte.”

Noapte bună, copii!