Zilele Biz 2014 – Management, Media, Marketing

Nu e ușor să ții pasul cu Biz. Nu e ușor să ții pasul cu Zilele Biz. De treisprezece ani, primul și cel mai mare eveniment de afaceri românesc aduce la București oamenii momentului, ai zonelor de foc din business și CSR. În fiecare an descoperi că antreprenoriatul, inovația, managementul, sustenabilitatea, media și marketingul, deși au acumulat deja mulți kilometri la bordul RO, au în continuare începuturi, provocări, zbateri, reușite în premieră, planuri. Și mai descoperi ceva. Că nu știi să faci networking. Sunt sigură că cei care au participat chiar și în mai mulți ani, au plecat cu regretul că nu au știut să speculeze, din nou, faptul că puteau să plece cu mai multe contacte în agendă.

Management

„Trebuie să creștem cultura calității” a spus la un moment dat Ioan Simu, director general Mercury Research. Și nu s-a referit doar la generațiile prezente în momentul acesta în management, ci la cele viitoare. Trebuie să începem să pregătim de acum generațiile viitoare de manageri și nu e ușor, având în vedere că astăzi avem copii care vin imperii moștenite, care nu vor mai avea nimic de făcut. O perspectivă radiografiată realist, referitoare la disperarea de a acumula a momentului și de a nu împărtăși copiilor noștri cultura startului unei construcții durabile.

„Orice brand personal începe cu internetul” – George Butunoiu, fondator GB Executive Search. O pledoarie pentru construirea unui brand personal, care să însemne mai mult decât o carte de vizită. „Avantajul celor care încep acum este că pot să aibă controlul asupra brand-ului personal”. Dacă înainte era greu de controlat, online-ul fiind perceput ca o zonă alunecoasă, astăzi există servicii la care poți apela, fără a mai risca o abordare „de unul singur”. Există oameni cu brand personal puternic real, dar există și oameni cu un brand personal construit artificial și care ajung în poziții de top fără să performeze, a fost o problemă semnalată de Marta Ușurelu, antreprenor, redactor șef Revista Biz.

Cum ajungi un CEO de succes? Care este secretul?

„Secretul l-am găsit în fiecare om cu care am lucrat”. Mihaela Reese, Coach and Team Developer, a descoperit că nu există o rețetă unică și nici una complicată, ci una care stă la baza evoluției în general – a nu te mulțumi cu jumătăți de măsură, cu mediocritatea.

Tot despre lucruri simple, dar uitate de multe ori din poziția de lider, a vorbit și Gabriel Pantelimon, Country General Manager Xerox România. Importanța comportamentului liderului, a faptului că acest comportament are un impact major asupra angajaților care au nevoie să aibă încredere în conducere, amintind că principalul motiv pentru care pleacă oamenii dintr-o companie rămâne șeful direct, a fost pe agenda prezentării de miercuri.

Arta de a lua decizii bune folosind paradigma sistemului de gândire („system thinking paradigm„) a fost prezentarea-curs a prof. dr. Khaled Whaba, care mi-a amintit de ce îmi place atât de mult psihologia și mi-a atras atenția că, de multe ori, nu aplic lucrurile învățate în facultate. Vestea bună, la nivel personal, e că nu sunt singura. Ocolim teoria, deși uneori acolo este răspunsul. Funcționăm după un model mental prestabilit, dar luăm decizii în mod diferit. “System thinking is not just a tool or method, but more than just that. Thinking in systems gives us the platform to know how things are interrelated and vary and hence to some extent understand the complexity of reality.” – Khaled Whaba

Media & Marketing

Radu Atanasiu, Adjunct Lecturer, Maastricht School of Management Romania, a vorbit despre logica argumentării în gândirea creativă. Aș putea să spun doar atât – red herring – și automat mintea va duce în direcția campaniilor electorale, acum. Tactica de a distrage atenția, în mod intenționat, din zona lucrurilor cu adevărat importante, relevante, am vazut-o chiar zilele acestea în politica de Dâmbovița, la nivelul alegerilor prezidențiale. Așa e că „de Dâmbovița” a făcut toată fraza? Mai interesant e că acest „de Dâmbovița” a livrat sens și pentru dreapta și pentru stânga. E și acesta unul din aspectele prezentate. Logica argumentării, însă, nu poate fi tradusă simplist doar ca manipulare. Creierul poate duce doar într-o singură direcție de percepție, dar poate să și facă distincția între mesaj și realitate. Eficiența nu depinde de gustul personal. Trebuie doar să pui neuronii și experiența la treabă. #yeslavot 😉

D (is the) Sign – Aneta Bogdan și Cristian Kit Paul – Brandient. Prezență în premieră la Zilele Biz. Brandient este singura agenție de branding Est Europeană premiată în Statele Unite la Rebrand 100 și are în portofoliu branduri ca Flanco, Europharm/GSK, Novensys, Albalact, TVR, Radiocom, Smartree, Domo, Fulga, Credisson, Estima.

Nu am aflat ce înseamnă design-ul pentru Cristian Kit Pal printr-o definiție proprie, dar am înțeles că cea mai apropiată de viziunea sa, din miile de definiții, este cea dată de Victor Papanek – „Design is the concious effort to impose a meaningful order” (design-ul este voința de a impune o ordine care să aibă o semnificație).

Sales building este un studiu prin care Mercury Research a analizat impactul canalelor media în perioada 2012-2014, din perspectiva bugetelor de publicitate. Cota de buget stabilită a fost 1.000.000 euro și au fost incluse 660 de mărci împărțite pe 30 categorii. Concluzii:

– calitatea reclamei aduce diferențe mari;

– impactul radio – 2,8 (15% utilizatori la 17,8%) – în fața printului, dar după TV

– impactul online al vânzărilor este ascuns de TV, print și radio (din cauza faptului că deși există bugete, acestea sunt foarte mici în raport cu celelalte și nu au fost vizibile fiind observate la nivelul unui buget de 1 milion de euro)

– telecomul susține majoritatea pieței

Alexandru Printz (Shoppy Global) a construit alături de echipa sa o aplicație mobile, bazată pe conceptul Word of Mouth, care a funcționat perfect ca strategie dacă luăm în considerare că în prima lună a strâns 12.000 de useri. Practic este o aplicație care comunică în prezent cu principala rețea socială, Facebook, asemănătoare vizual cu Instagram, dar care vorbește despre brand-uri de lifestyle. Funcționează tot pe bază de inimioare, dar pentru haine, mâncare, cosmetice, nu fotografii. Exemplu – mergi și mînânci ceva spectaculos la un restaurant, faci o poză, o încarci pe Shoppy ca recomandare și află și alții despre asta. Există și parteneriate cu brand-uri, astfel încât poți avea discount-uri la produse (15.000 de lei, în total, până acum). Nu o să o folosesc, pentru că nu sunt o „brand to brag about addicted”, dar mi-a plăcut ideea. 🙂

„Digitalul a murit” o spune Mugur Pătrașcu, Managing Partner iLeo (agenție cu servicii de strategie de brand si solutii creative pentru mediile digitale). A murit din perspectiva în care discutăm exclusiv de digital. „În 2014, lucrurile se întâmplă din nou ca înainte, ne întoarcem la comunicare. Urmărim oamenii, nu mediile. Cultura populară trebuie să dicteze brand-ului.”

Marketing și PR – doi în unu. Despre necesitatea unui departament care să comunice unitar în piață și care poate reuși dacă depășim conceptul clasic al departamentelor distincte. Anca Nută, Head of Identity&Communication Unicredit Țiriac Bank România   și-a susținut prezentarea prin exemplul personal, aplicat astăzi în cadrul companiei în care activează. Nu se mai poate vorbi exclusiv de marketing fără PR și nici invers, în condițiile evoluției clienților.

Practic, din combinarea celor două elemente – marketing și PR – apare și marketingul de conținut, direcție către care se îndreaptă de-acum înainte McCann PR, așa cum a anuțat săptămâna trecută odată cu relansarea mccannpr.ro. Așadar, o componentă rezultată din soluția implementată de Unicredit, o companie care a ales să comunice fără agenție, a intrat în calculele agențiilor de PR, cel puțin la McCann, deocamdată.

Audio branding este o zonă ignorată cu succes atât de media, cât și de marketing, în România, dar nu și la Zilele Biz. Nu acordăm atenția cuvenită sunetului, să fim serioși, oricât de „nemuzical” ar suna asta pentru companii. Câte companii românești îți atrag atenția prin sunet? Câte companii românești folosesc cele cinci sunete care fac brand-uri mari de afară să se imprime pe timpanul consumatorului și în istorie? De aceea am spus „ignorată”. Uli Reese, președinte și fondator al iV (agenție care ascultă muzica brand-urilor și o traduce în muzică pentru clienți, din Statele Unite) a vorbit la Zilele Biz 2014 despre importanța sunetului în toată gălăgia stârnită de brand-uri și consumatori. Dar, despre audio branding veți afla dintr-un interviu cu Uli Reese, aici, pe www-ul meu. Și… pe cuvânt că va merita să fie citit fiecare cuvânt!

Dincolo de experiența acumulată la Zilele Biz, dincolo de networking mai mult sau mai puțin reușit, dincolo de amintirile utile, de exemplele primite, în fiecare an rămâi cu întrebarea „Cum reușește Biz să facă din nou acest maraton și să aducă împreună oamenii momentului?”. Aceeași întrebare care are mereu același răspuns – printr-o echipă unită, valoroasă, care își cunoaște performanțele și își învinge limitele, echipa BIZ.

– va urma –

Anunțuri
Zilele Biz 2014 – Management, Media, Marketing

PR And The Web 2014

Din articolele online citite până acum, referitoare la tendințe în industria de comunicare pentru anul de grație 2014, am concluzionat că PR-ul trebuie să fie făcut ca propoziția „the quick brown fox jumps over a lazy dog”. Adică, să se folosească fiecare literă a alfabetului într-o propoziție, nu într-o frază pentru că… Digital Era! O eră în care creierul nostru s-a resetat și mai acordă doar între 3 și 8 secunde pentru un text cu 140 de caractere. Mai mult. Dincolo de mesaj, creativitate, limbaj, performanța în PR se măsoară pragmatic, fără storytelling, ci cu „banii față în față cu reputația” așa cum bine spune Loredana Săndulescu, editor Revista Biz.

De anul trecut, Biz și Unlock Market Research cercetează industria locală de PR, centralizează date, le analizează și le transpun în Topul performanței în PR.

A doua ediție a acestui top a fost lansată ieri, 15 octombrie 2014, la PR and The Web – evenimentul anual dedicat industriei de comunicare, organizat de revista Biz. Respectând tradiția și anul acesta, la a patra ediție #prweb, înainte de prezentarea topului, a metodologiei și concluziilor, a vorbit industria.

PR and The WEB

pe scurt

Harta și teritoriul PR-ului

A fost primul subiect abordat și a stârnit și cel mai mare consum de resurse, devenind o sesiune dezbatere, chiar mai mult. „S-au scos cuțitele pe masă” am auzit de la cineva care a asistat la discuție. Nu am fost în audiență, am ajuns mai târziu, dar nici nu mi-e greu să deduc de ce. Programul o anunța în primul panel de speak-eri și pe Anca Nuță, Identity&Communication Director UniCredit Țiriac Bank cu prezentarea „PR, fără agenție”. Și nu avea un semn de întrebare în titlu. Ideile, pe scurt, AICI.

Instrumente de comunicare în PR-ul online (al doilea subiect al zilei)

Monica Jitariuc – Co-Managing Director MSLGROUP The Practice

Tehnologie nouă, comunicare veche” – necesitatea codurilor de conduită în social media, a apărut știrea pe rit nou (știrea ca status pe facebook), costumizarea de mesaje devine vitală, storytelling se transformă în storydoing

Mugur Pătrașcu – Managing Partner iLeo

Doi pe o sârmă” – mi se pare că PR-ul este un business al sufletului

Cristina Popescu – SEE Corporate Communication Manager Danone Romania

Cum te ajută agenția de PR în comunicare

Ana Călugăru – Corporate Communication Coordinator Porter Novelli Romania și

Alina Galeriu – Corporate Communication Manager The Group

De la ce vine Y?” – teoria YOUniversului (detalii în revista BIZ nr. 271, pag.72)

Bogdan Drăgotoiu – Sales & Marketing Manager TNT Romania

PRovocarea pentru oamenii de PR” – TNT nu lucrează în acest moment cu o agenție de PR, dar vrea.

Studiul și Topul Agențiilor de PR 2014 – Gala Biz PR Awards –

Studiul ce a adus clasamentul final și concluziile referitoare la industria de PR din România a fost desfășurat în intervalul iulie – septembrie 2014. Au fost luate în calcul datele financiare raportate pentru 2013 și răspunsurile din chestionarele trimise managerilor de marketing, PR și comunicare din companii multinaționale și locale care folosesc servicii oferite de agenții de PR și au fost analizate 36 de agenții de PR active pe piața românească. Detaliile și concluziile sunt explicate de Loredana Săndulescu într-un spațiu generos din cel mai recent număr al revistei Biz și în ediția online.

Premii speciale

DC Communication – premiul pentru capacitate de analiză

McCann PR – premiul pentru capacitate de implementare și premiul pentru constanță în dezvoltare

MSLGROUP The Practice – premiul pentru creativitate

Ioana Mănoiu (Managing Partner GMP PR) – premiul pentru notorietate

Total PR – premiul pentru profitabilitate

Chapter 4 România – premiul pentru cea mai rapidă ascensiune

top-agentii

Această prezentare necesită JavaScript.

PR And The Web 2014

Tech Intelligence Conference – 2014

Sasha Wolter. Am avut plăcerea să-l ascult în prezentarea de la Tech Intelligence Conference, azi. Am decis că nu este genul de om pe care aș vrea să-l invit vreodată acasă. Este un minitehnicus, un geniu în jeanși și tricou, care va reuși, dacă nu am fi în stare să-i oferim o companie plăcută, să ne conecteze lumina cu internetul și cuptorul electric cu fierul de călcat sau mai rău! 🙂

Sasha vorbește cu atâta pasiune despre cum să ne construim singuri diverse gadget-uri sau device-uri, încât chiar crezi că ești în stare să faci asta!

Trebuie să recunosc, pasiunea cu care vorbește m-a încântat teribil, dar m-a și speriat într-o oarecare măsură. M-a făcut să mă simt cu două secole mai în viitor, deși el vorbea despre lucruri care se întâmplă în Europa acum, mai exact în Germania.

A vorbit despre trecerea la mai multe ecrane, despre mobil care evoluează în alte device-uri. Practic ne-a arătat cum, ce vedeam în Star Trek și ne imaginam că se va întâmpla în 2057, se întâmplă deja.

One – to – One s-a transformat în One – to – Many

1995 – Everything that can be digitized will be digitized

2014 – Everything that can be connected will be connected.

Am ajuns la 50 de miliarde de conectări și trebuie să învățăm să ne adaptăm la ce reprezintă acum intimitatea, securitatea, ce să ținem pentru noi și ce să împărtășim cu alții.

Fail Fast Aproach este o teorie de-a sa care explică faptul că trăind în acest timp în care totul se întâmplă atât de repede, mai bine greșești decât să aștepți prea mult să lansezi un produs.

Mai întâi trebuie să fim creativi și apoi să ne gândim la reguli și limitări, pentru că acestea frânează creativitatea. Sasha Wolter este un exemplu de om creativ, care nu ia în considerare nicio limitare. Ne-a arătat tot felul de nebunii marcă proprie, pe care nici nu le-aș putea descrie. Așa arăta masa pe care le ținea.

Sasha Wolter la Tech Intelligence Conference 2014
Sasha Wolter la Tech Intelligence Conference 2014

Walk around and experience the enviroment. – Sasha Wolter

Sasha Wolter (wolter.biz) este dezvoltator software pasionat de domeniul experienței utilizatorului, este pasionat de M2M, de Internet of Things și aplicații mobile. Este consultant, trainer, arhitect de software, iar în cadrul grupului Deutche Telekom este Developer Evangelist și se ocupă cu cele mai noi apariții în materie de software și hardware.

Biz Forum/Tech
Biz Forum/Tech

Tech Inteligence Conference se află la a doua ediție și a fost organizată astăzi de Revista Biz la Hotel Howard Johnson. Panelul de speakeri a fost completat de:

Andreea Coca – Digital Market Intelligence Consultant, GfK România

Iris Ionescu – Account Manager, Geometry Global

Carlo Burci – General Manager, Catalyst World Wide.

Despre ce au vorbit aceștia, vă las deliciul să citiți la Chinezu, care a făcut live blogging cu atâta sârg, că vă jur că se zgâlțâia masa la care am avut plăcerea să stăm.

Și acest an, Biz și Unlock Market Research au prezentat un top al celor mai iubite branduri tech, noutatea fiind că anul acesta au fost incluse 30 de branduri, față de 25 anul trecut. În baza de cercetare au fost încluse și zona de software și de rețele sociale.

Dintre concluzii am reținut faptul că mărcile de online devin importante, că se constată un trend DIY în tech, că 63% dintre cei chestionați prezintă un interes ridicat pentru tehnologie. Mai multe despre metodologie, dar și topul complet, aici.

Mihaela Stănoiu (Samsung, Marketing Manager România și Bulgaria) și Dan Bulucea (Google România, Country Manager) au completat cel de-al doilea panel de speakeri, reprezentând și două branduri prezente în top 10.

Samsung a ieșit pentru al doilea an consecutiv pe primul loc în preferințele românilor chestionați.

Top 10 ”Cele mai iubite branduri tech”
Top 10 ”Cele mai iubite mărci tech”

O noutate absolută a fost lansarea celui mai recent număr al Revistei Biz nr. 262 disponibil la vânzare în rețeaua Inmedio, care a venit dublat de ediția ”Mini Biz”, o ediție bijuterie.

Revista Biz și Revista ”mini” Biz
Revista Biz și Revista ”mini” Biz

La mulți ani Biz, pentru cei 15 ani împliniți anul acesta! Sunteți o echipă minunată!

Tech Intelligence Conference – 2014

Oameni și performanță

S-a vorbit despre media și maketing, s-a vorbit despre responsabilitate socială, s-a vorbit despre management, s-a vorbit despre inovație, s-a vorbit despre antreprenoriat. Cele 5 zile – Zilele Biz – de fapt, înseamnă mult mai mult. Înseamnă oameni, înseamnă performanță!

Anul acesta a fi cel mai bun a dat peste nas ideii de a fi cel mai okeiuț. Noile puncte de reper au vorbit pentru a defini performanța: inspirație, inovație, leadership, emoție, responsabilitate, fericire, cele mai bune idei.

Și mai e ceva. Mi-am dat seama cât de confortabil este de fapt fotoliul de consumator. Energia din spatele unui produs, fie că vorbim de o inovație, fie că vorbim de o idee pusă în practică de un antreprenor ori de un manager de companie, fie că vorbim de o campanie sau un produs de marketing, reprezintă un conglomerat de emoții, de frustrări, de bucurii și depresii, de zbateri pentru ca inovația, ideea, leadershipul, brandul să fie o sursă de inspirație, dincolo de a ajunge numărul 1 într-un top. Toate acestea au fost concentrate în cele trei topuri realizate pentru ediția din 2013 Zilele Biz.

Excelență în antreprenoriatBiz și Unlock Research. Un top în premieră, prezentat în Ziua Antreprenoriatului.

antreprenoriat

Top 10 Cele mai bune companii pentru leadership – un studiu realizat de Hay Group, în premieră pentru România și în exclusivitate pentru Biz. “Best Companies For Leadership” cuprinde răspunsurile a 1.600 de chestionare.

top leadership

Top 10 mărci inovatoare în viziunea consumatorului român este un studiu exclusiv Ipsos Research care aduce în prim plan inovația din perspectiva consumatorului.

 1. Google

 2. Microsoft

 3. Sony

 4. BMW

 5. Nokia

 6. Yahoo

 7. Samsung

 8. Mercedes

 9. Nike

 10. LG

 

Zilele Biz este primul eveniment de afaceri din Romania și a demonstrat și în 2013 că se poate să fii The Best of The Best.

 ZB

 

va urma

Oameni și performanță

Zilele Biz – refuză mediocritatea!

Trăim deja în era comunicării prin tehnologie. Ne întâlnim mai rar unii cu alții, ne spunem mai rar lucrurile în față, socializăm mai mult, dar ne întâlnim de fapt mai puțin, devenim din ce în ce mai buni în a ne felicita virtual. Am început să ne adaptăm pentru trecerea la următorul nivel.

Cea mai bună aptitudine, pe care omul ar trebui să realizeze că e necesar să și-o dezvolte în acest moment, este capacitatea de a aprecia și folosi întâlnirile care depășesc granițele impuse de tehnologie. A fost un timp în care presa, cel puțin, se făcea mergând direct la un eveniment pentru a afla și transmite informația. De multe ori nici nu știai clar ce se va întâmpla, de multe ori erai trimis într-o locație de unde trebuia să vii cu un subiect. Fără comunicate, fără PR, fără Wikipedia, fără mobil – doar tu. Tu și oamenii pe care îi întâlneai, oameni pe care trebuia să-i provoci să spună povești. Cu alte cuvinte, de multe ori tu făceai evenimentul.

Acum avem nevoie din ce în ce mai mult de oameni care să facă evenimentul pentru noi, care să reușească să coaguleze comunități, care să poată să aducă omul potrivit la momentul potrivit și care să-l determine să-și spună povestea aflându-se într-un contact direct cu publicul său, pe care îl cunoaște mai mult cu ajutorul unui ecran și-al unor taste. Acești oameni care știu să strângă comunități cu perseverență, cu abilitate, cu pasiune, sunt oamenii care creează tradiții. Sunt oamenii care luptă împotriva curentului într-un moment în care istoria se face la minut, în care se fuge de trecut, în care se uită că timpul se scrie.

Să fii The Best of The Best poate avea efect doar dacă vine de la cineva care este, care demonstrează că este the best și nu în ultimul rând, care nu renunță la calitate pentru a fi the best. Nu ai cum să fii invidios pe succes. Cine spune că există oameni care sunt invidioși pe succes, nu poate fi altceva decât un personaj care a gustat prea mult din pocalul cu licoarea ortăvită de Narcis. Oamenii de succes sunt admirați. Punct. Ca să fie admirați, ca să fie modele trebuie să-și câștige respectul muncind cu propriile forțe, construind, inovând. Ei sunt the best of the best. Ei sunt cei care fac tradițiile de care avem atâta nevoie.

Vestea bună este că există și oameni de succes și că există echipe care fac posibilă întâlnirea cu ei.

zilele biz

De mai bine de 10 ani echipa Biz, condusă de Marta Ușurelu, face lucrurile să se miște, construiește comunități, arată omului oameni și ghidează, ajută ca poveștile frumoase să meargă mai departe.

Ediție cu ediție am dus Zilele Biz mai aproape de oamenii care transformă proiectele în realitate și care spun lucrurilor pe nume. Aceasta este ideea din spatele celor 12 ani de Zilele Biz. Coagulăm o comunitate formată din oameni cărora le place să gândească.” spune Marta Ușurelu, redactor – șef al revistei Biz, organizator al evenimentului Zilele Biz și al multor altora care au același scop.

Echipa Biz se adresează de ani celor care nu se mulțumesc cu puțin, care nu renunță în fața crizei și a dificultăților și oferă o platformă gândită pentru a-i întâlni pe cei care au experimentat și au reușit să deschidă drumuri noi în criză, drumuri noi în povești de succes.

Pe zilelebiz.ro aflați detaliile ediției 2013, o ediție maraton care prezintă peste 60 de vorbitori, specialiști locali, antreprenori de top și inovatori cu performanțe mondiale, de la antreprenoriatul neconvențional, la leadership și strategie, CSR și afaceri sociale, tehnologie, new media, marketing și goodvertising, open innovation și brand engagement, toate în contextul unor abordări inovatoare.

Excelență în Antreprenoriat, Best Companies for Leaders și Cele mai inovatoare branduri sunt cele trei studii de piață care vor fi prezentate în exclusivitate la Zilele Biz de Unlock Market Reseach, Hay Group România și Ipsos Research.

În acest an, evenimentul va avea loc în perioada 11-15 noiembrie, la Hotel Howard Johnson București.

Pentru a înțelege mai bine care sunt invitații și ce vor aborda temele Zilele Biz timp de 5 zile, voi dedica până la startul din 11 noiembrie, pentru fiecare zi în parte, câteva cuvinte meșteșugite care să vă arate că a fi cel mai okeiuț trebuie să se spună doar la timpul trecut. (vezi aici)

Logo ZB

 

Biz este o revistă de afaceri avangardistă care oferă proiecte jurnalistice creative, conținut viu și abordări unice asupra mediului de business local și international.

Lansată în anul 2000, Biz a fost prima revistă de afaceri din România, impunându-se prin premiere în print, evenimente de business, proiecte speciale și căutând mereu să abordeze mediul de afaceri dintr-o perspectivă inedită și interesantă pentru cititori.

Cu o apariție bilunară, are ca public-țintă manageri cu vârste între 25 și 45 de ani. Tirajul revistei este de 10.000 de exemplare pe număr, auditate de BRAT și se distribuie în zonele urbane din țară.  Din 2009, revista Biz este condusă de Marta Usurelu, redactor-șef și acționar majoritar.

http://www.revistabiz.ro/

Pentru înscrieri zilelebiz.ro

Zilele Biz – refuză mediocritatea!

Zilele Biz – Tu eşti cel care va schimba lumea!

Luna noiembrie se anunţă cu cinci zile în care vei uita că eşti doar cel mai tăricel, că toată viaţa ţi-ai dorit să fii măcar pe locul doi sau că… ţi-a picat la aşternut cel mai okeiuţ. E momentul să fii The best of the best!

Ai visat că eşti… cel mai tăricel?

cover_victory

Strategia ta de până acum te-a făcut să speri măcar la locul doi?

cover_soldat

Ţi-a picat la aşternut cel mai… okeiuţ?

cover_okeiutz

STOP!

E momentul să fii “The best of the best”! Refuză mediocritatea şi locul 37 va fi istorie.

După treisprezece ani în care Zilele Biz, primul şi cel mai mare eveniment de afaceri din România, a crescut o generaţie de manageri şi antreprenori şi a dezvoltat an de an mediul de afaceri românesc, povestea continuă. În 2013 eşti invitat la un maraton de cinci zile, structurat pe cinci domenii distincte care includ speakeri, networking şi o experienţă completă de learning, între 11 şi 15 noiembrie la Hotel Howard Johnson din Bucureşti.

Tu eşti cel care va schimba lumea!

De data aceasta, colaborarea cu NEXT Advertising, a născut refuzul mediocrităţii. Un statement lansat astăzi, odată cu clipul de promovare a evenimentului organizat de Revista Biz – Zilele Biz 2013.

Zilele Biz – Tu eşti cel care va schimba lumea!

#facap @ #bizsmscamp – Social Media Summer Camp 2013

Am ajuns.

Am mâncat.

Am băut.

Am facut drive test.

Ne-am împrietenit.

Ne-am distrat.

Motto: Ne vedem în 10 minute la sală!!! (Marta Uşurelu)

Şi, odată precizat acest motto, situaţia se schimbă, rezumatul este altul. Pentru că nu era vorba de sala de mese sau sala de dans, ci de sala de conferinţe!!!

Trei zile de prezentări cu speakeri implicaţi în social media, trei zile în care afli cum se conectează sub acelaşi click companii-agenţii-bloggeri.

Din capul locului, vreau să menţionez că în România putem vorbi despre această ecuaţie, companii-agenţii-bloggeri. Poate cu necunoscute, poate cu minus, poate cu plus, dar cu rezultate. Ce înseamnă această ecuaţie de fapt? Înseamnă discuţii, campanii – relaţionare, înseamnă un mod se supravieţuire pentru toţi în social media, cu observaţia că despre mass media începe să se vorbească mai puţin, new media şi social media devenind noile canale de comunicare. Un semnal de alarmă? O chestiune absolut normală pentru secolul informaţiei? Dacă ne raportăm la faptul că totul este în mişcare, că totul se află într-o fază în care lucrurile se descoperă, semul întrebării stă încă firesc. Dacă nu înţelegem asta, înseamnă că am pierdut startul şi, în ceea ce priveşte presa, rezultatele se văd şi fără să fii vreun specialist.

Ziua 1 – #bauau

Social Media în 2013: Real Time

–  Facebook: peste 6 milioane de utilizatori în România

–  Bloguri România: peste 3 milioane de cititori

Cum s-a schimbat Social Media în ultimul an în România vs ce înseamnă azi SM în lume.

Speakeri:

1. Cristian China-Birta – consultant în online şi social media – scrie pe chinezu.eu din octombrie 2007

“Exemple de real time şi nu prea în social media”, prezentarea o găsiţi aici.

“Nimeni nu ştie cu adevărat să facă social media, pentru că este în continuă mişcare”

“Fusurile orare ar trebui fentate de către branduri”

“Teoretic se poate. Practic, suntem la nivel teoretic”

2. Cristian Manafu – trainer şi consultant în online şi social media din 2008 – manafu.ro

“What s hot in Social Media”, prezentarea o găsiţi aici.

“Intrarea în social media este o decizie strategică de management”

“Este necesară alinierea tuturor departamentelor la acelaşi obiectiv”

3. Victor Kapra – din 2006, blogger si jurnalist freelancer specializat in noi tehnologii – victorkapra .ro

“The rise of the image, the fall of the word” – Mitchell Stephens journalism professor New York University, prezentarea o găsiţi aici.

“Vizualul devine instrumentul de dialog-conversaţie preferat în social media”

“Fotografia devine mediu de comunicare”

“Noua generaţie – o altă specie media”

“Companiile şi managerii de companii trebuie să devină producători de conţinut vizual”

Ziua 2 – #facap

Creativitate – Ce vor companiile? – Cum gândeşti o campanie de social media?

Speakeri:

1. Monica Jitariuc – managing director The Practice

Lecţia de creativitate – It takes three to tango, prezentarea o găseşti aici.

„Premiile în PR sunt importante”

„Tango în trei: client – agenţie – blogger”

„PR – managementul reputaţiei”

2. Iulian PădurariuMARKS

Gamification – Cand marketingul devine joc – Training interactiv

Află cum să creezi şi să gestionezi engagement luând ca exemplu implicarea de care noi ca fiinţe umane dăm dovadă atunci când suntem implicaţi într-un joc care ne place.

Idei, prezentare:

–  elementul FUN s-a conturat în anii ’30 odată cu studiul despre homo ludens, Johan Huizinga. Astăzi avem patru elemente de FUN:

a)      EASY FUN – explorare, surprize, feedback – menţine focusul

b)      HARD FUN – provocări, strategie, progres

c)      PEOPLE FUN – comunicare, cooperare, competiţie

d)     SERIOUS FUN – colectare, repetare, impact Teoria personajului

– 4 tipuri de jucători:

a)      killers – cei care vor să fie primii 20%

b)      achievers – colecţionarii (de insigne, diplome, followeri etc) 40%

c)      explorers – exploratorii, curioşii 50%

d)     socializers – cei care îşi doresc expunere 80%

Cele trei părţi importante de focus ale jocului sunt: game mechanics, game dynamics, game aesthetics. Relaţia client – brand devine valoroasă prin engagement, printr-o implicare activă, prin transformarea elementului boring în elementul fun.

3. Mihai Gongu – director de creaţie GMP, creatorul campaniei „Why don’t you come over?”

“About creativity, responsiveness, and other silly online tricks”, prezentarea o găsiţi aici.

“Creativitatea este o alegere”

“Caută restricţii şi transformă-le în avantaje”

Ceea ce nu vei găsi în prezentare:

–  în spatele unui bărbat de succes, stă o femeie creativă – ideea campaniei “Why don’t you come over?” a venit de la soţia sa, prezentă şi în timpul prezentării susţinută de Mihai Gongu, chestiune pe care nu ştiu câţi creativi ar face-o, ar recunoaşte-o. Implementarea campaniei a făcut-o Mihai – imediat a realizat că are nevoie de un mijloc de comunicare puternic, care să aibă ecouri în întreaga lume, nu doar la nivel local, care să ajungă rapid atât în online cât şi în agenţiile de presă. Concluzia – platforma Gândul este mijlocul cel mai eficient, a pariat şi a câştigat. Ecourile acestei campanii sunt deja cunoscute şi demonstrează cât de important este să fii în media, în social media în real time.

4. Ce vor companiile?

La această sesiune au participat reprezentanţii Cora Romania, Dacia şi Renault România, UniCredit Ţiriac Bank, Danone România şi Romtelecom.

Urmează punctul 5 din agendă – momentul adevărului. Workshop – Cum gândeşti o campanie în social media – exerciţiu practic şi interactiv de 60 de minute, pe echipe de câte 7-10 participanţi, coordonaţi de un specialist în campanii derulate în social media. Practic, companiile sponsori ai SMS Camp au oferit un brief de campanie, pe baza căruia trebuiau alese metodele de promovare în social media, campanii jurizate apoi de Cristian China-Birta, Alexandru Negrea şi Marius Matache.

Am avut norocul să mă aflu în una din echipele câştigătoare. Iar acest noroc se traduce în schema gândită de coordonatorul echipei noastre Gabriel Oana gaben.ro, specialist pe zona youtube. Brieful echipei noastre a fost oferit de Renault, produsul promovat fiind Renault R-link, iar subiectul – lansarea naţională a tabletei multimedia Renault R-link în România. Această tabletă multimedia este încorporată şi conectată la internet şi la vehicul, o premieră în zona auto, care va deveni din acest an un numitor comun al întregii game Renault. Un sistem care, iniţial lansat pe Noul Clio, se va regăsi progresiv pe toate vehiculele din gama Renault. Nu am fost singura echipă câştigătoare, locul I fiind ocupat de două: echipa Renault şi echipa Staropramen a cărei prezentare a fost susţinută de Iulian Pădurariu. A fost cel mai apreciat moment al zilei, toţi participanţii având astfel ocazia să aplice idei, soluţii, expertize din domeniile în care activează, plus elementul fun cu care venisem echipaţi toţi.

Această a doua zi s-a încheiat cu muzică live – Marius Matache şi Ionuţ Tecuceanu unplugged.

Ziua 3 – #bizsmscamp 2013

Despre performanţă. Concluzii

Speakeri:

1. Sergiu Neguţ  Wanted Transformation Consultancy

“Time management – performanţă şi spirit de echipă”, prezentarea o găsiţi aici.

“Ţine doar de tine, ca prin fapte şi cuvinte zise, să te apropii de ce acum numeşti vise”

2. Exclusivitate: Cristi Dorombach – piticu.ro , a părăsit echipa Realitatea.net pentru Libertatea.ro.

3. Laurenţiu Dumitrescu Digital Star

“Social media e un mediu de comunicare eficient?”, prezentarea o găsiţi aici.

“Ideea e la fel de importantă ca execuţia”.

“În culisele unei campanii eficiente – Samsung Note 2 – Manifest pentru creativitate” – o campanie care şi propus ca printr-o aplicaţie digitală Facebook, cu ZERO investiţii în media, să facă oamenii să simtă pe propria piele cum este să ajungi o persoană a cărei creativitate este recunoscută public.

4. Ionuţ Radu Munteanu PPC Specialist, Trainer & Partner, Web Digital

“7 lucruri care m-au uimit în marketingul online centrat pe performanţă”, prezentarea o găsiţi aici.

“Pay per click este după părerea mea modelul perfect de achiziţie de media, echitabil pentru ambele părţi. Un veritabil win-win şi pentru publisher şi pentru advertiser”

5. Gabriel Oana Gaben.ro

„Ce face Youtube pentru tine?”, prezentarea o găsiţi aici.

“Youtube vrea o relaţie de durată”

“Fă un plan – Filmează – Editează – Publică pe Youtube”

6. Alexandru Negrea Spada, alexandrunegrea.ro

“Facebook Ads”, prezentarea o găsiţi aici.

Dragoş Stanca Thinkdigital – singurul partener oficial Facebook în România – singura agenţie din România care are acces la “ facebook logout experience”, acea reclamă pe care o găsim atunci când facem logout din facebook. O astfel de reclamă (care poate fi o fotografie cu linkuri, un clip video etc) are ca desfăşurare de timp 24 de ore şi ajunge la minim o treime de utilizatori facebook.

“Strategia de campanie Facebook Ads, paşi: obiective, A-B testing, targetare, buget, traking”

7. Costin Cocioabă reFresh.ro , Managing Director at Bakers Digital Communication

“Campanii pe Facebook sau bloguri?”, prezentarea o găsiţi aici.

Facebook

avantaje: targetare, +1 proprietate online, cifre de audienţe clare

– dezavantaje: content volatil, modificările frecvente ale reţelei

Bloguri

avantaje: acces la comunităţi formate, rezultate immediate, rezultate pe termen lung, comunicare;

– dezavantaje: puţini bloggeri pregătiţi pentru campanii, lipsa unei auditări a audienţei la nivel individual

Concluzii: nu există o reţetă a succesului, obiective?, social media înseamnă 24 din 24

Social media înseamna colaborare – concluziile companiilor, agenţiilor, bloggerilor.

8. Marta Uşurelu redactor şef Revista Biz

“De ce facem Biz SMS Camp”, prezentarea o găsiţi aici.

“Pentru că social media se schimbă continuu”

“Pentru că niciodată nu e prea târziu să înveţi ceva”

“Pentru că mereu trebuie să consolidezi ce ai învăşat deja”.

Toate aceste întâmplări frumoase au avut loc datorită echipei minunate Biz, o echipă coordonată şi însufleţită de Marta Uşurelu (mulţumesc Marta!), care a reuşit ca şi a 5-a ediţie a taberelor social media – Social Media Summer Camp şi Social Media Snow Camp – să fie un succes.

70 de participanţi la BIZ SMS Camp 2013 (4-7 iulie), o locaţie care rămâne în memoria tuturor – Bucegi Porţile Regatului Pârâul Rece, informaţii, networking – cheked!

Joi – 11 iulie 2013 – follow-up în Bucureşti.

28 noiembrie – 1 decembrie 2013Social Media Snow Camp (sold out din nou!!!)

Peste câteva luni, ne vedem la sală!!!    

Această prezentare necesită JavaScript.

#facap @ #bizsmscamp – Social Media Summer Camp 2013