Sărbătorile sunt obositoare!

Întâi te pregătești.

Primul pas – curățenie generală!

(Asta dacă nu te-ai chinuit cu ceva timp înainte să găsești o excursie care să te ”scutească” de calitatea de gazdă. Nici cu vacanța nu-i o afacere. De cele mai multe ori e obositor la culme să te opintești în a găsi oferte bune.)

După curățenia generală, cumpărăturile. Stai și fă liste peste liste, pe care le modifici și le modifici, ba pentru că prețurile din târg nu corespund cu socoteala de-acasă, ba pentru că musafirii azi zic că vin, mâine că nu mai vin.

Gătește! Stai lângă aragaz și cuptor, transpiri, nădușești, tai, coci, speli. Apropo de asta, am un sfat important – niciodată să nu lăsați recipientul de plastic al robotului de bucătărie nespălat timp de o oră. Eu nu l-am lăsat, l-am uitat, ceea ce a fost la fel de grav.

Primește musafirii! Zâmbete și veselie după cel puțin o săptămână de șmotru și fâțâială! Mda… Câte un Oscar pentru toate mamele din lume!

Mergi în vizită! Nu, nici macaraua parcă nu m-ar mai ridica în ziua în care trebuie să vizitez pe cineva. Din vizită vii mai obosit! 😀

Găsește minutele în care să fii cu tine! Obositooooooor!!! Obositor până la Dumnezeu să cauți minutele alea! Când le găsești, dacă le găsești, trec mai repede ca un căscat.

Strânge, fă curat din nou! Normal! Ți-a plăcut că arăta casa frumos, ghici ce? S-au terminat sărbătorile. Paștele-i gata în trei zile, chiar dacă ai muncit ca apucata șapte zile sau mai bine, pentru asta. Dacă ai și copii, pune mâna și pregătește-i pentru școală, că domnul ministru a lovit fără milă anul ăsta – fleoșc trei zile din cinci de școală, săptămâna asta! Așa… în mijlocul săptămânii. Să fie primit!

Mi-e somn!

avertisment

Anunțuri
Sărbătorile sunt obositoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s