Biblioteca Digitală din Licee ~ Mircea Cărtărescu – Pledoarie pentru carte

Anunț important pentru adolescenți:
S-a lansat Biblioteca Digitală din Licee!
Dacă ești din București, Sibiu, Focșani, Poiești, Timișoara, Bacău, Iași, Alba Iulia sau Arad, poți descărca pe mobil sau pe tabletă cele 100 de cărți în format digital, prin scanarea unui QR Code, gratuit, indiferent de rețeaua de telefonie. Și asta se poate, pentru că BD-L este o inițiativă socială pusă la cale de Vodafone România și Bookland, care continuă pașii din cadrul proiectului început anul trecut de Vodafone – Biblioteca Digitală. În august 2012, debutul a fost făcut cu o bibliotecă digitală la metrou, având ca partener Editura Humanitas.
Biblioteca Digitală din Licee acum:
30.000 de elevi au acces;
200 de licee din țară (până la sfârșitul anului vor fi 300);
100 de titluri (majoritatea din programa școlară; 55 de edituri);
– se va extinde în Brăila, Brașov, Cluj Napoca, Pitești, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Vaslui;
– în București: Colegiul Național Gheorghe lazăr, Colegiul Național I.L. Caragiale, Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Colegiul Național Iulia Hașdeu, Școala Centrală, Colegiul Național Ion Creangă.
www.scoala.bibliotecapemobil.ro – oricine are acces la conținut.

eveniment de lansare a bibliotecii digitale din licee_colegiul national gh. lazar

Lansarea Bibliotecii Digitale pentru liceeni a avut loc astăzi în amfiteatrul Colegiului Național Gh. Lazăr din capitală, alături de invitatul surpriză Mircea Cărtărescu fiind și reprezentanții Vodafone – Luminița Boștinaru – Senior Brand Manager Vodafone România, Lidia Solomon – PR Vodafone România, dar și Mihaela Petrovan – Bookland și Nicolae Scurtu – profesor lb. română (foarte iubit de elevii din Lazăr, mi-am dat seama 😀 ).
Am ascultat foarte atent discursul lui Cărtărescu și mă gândeam că pe vremurile despre care vorbea în pledoaria sa pentru carte, atunci când cartea era prețuită și era singurul instrument care te făcea să gândești cu adevărat, și discursul era la fel de prețuit, pentru că te făcea să mergi să-l asculți când se întâmpla sau să-l citești mai târziu chiar pe o filă de istorie. Mari gânditori, scriitori, poeți au ținut discursuri în aule, amfiteatre din instituții prestigioase de învățământ și au scris o istorie frumoasă, valoroasă și mai ales utilă dacă vrem în continuare să ne știm ca nație.
Fire visătoare și generoasă, m-am gândit să pun pe blog și aici să rămână pentru momentul în care (poate) va fi apreciat mai mult, aproape integral (minus câteva propoziții cu amabilitățile de rigoare) discursul lui Mircea Cărtărescu de astăzi, 19 noiembrie 2013, de la Colegiul Național Gh. Lazăr, cu prilejul lansării Bibliotecii Digitale din Licee (așa se scria – data, locul și prilejul, vă zic! 😀 )

m.cartescu -18.11.2013

„Nu îmi plac fumurile, fasoanele, aroganța și morga celor care se numesc de multe ori artiști sau scriitori. Vreau să vă spun că eu nu folosesc acest termen pentru mine, eu mă consider un om simplu, un om care încearcă să înțeleagă de ce e pe lume, ce se întâmplă cu el, ce se întâmplă cu toți ceilalți. Și, în ultimii ani, am încercat să înțeleg și lucrul cel mai greu de înțeles de pe lume, ce se întâmplă cu națiunea noastră. Cu cât meditez mai mult asupra acestui fapt, cu atât înțeleg mai puțin. Dar asta e cu totul altă poveste. Povestea noastră care ne-a reunit aici este povestea unei revoluții tehnologice. După cum știți au existat asemenea revoluții în trecut și vor mai exista, probabil. Astăzi trăim una dintre cele mai dramatice, ca să spun așa, din toate punctele de vedere. Este o revoluție rapidă care pe noi, oamenii cu câteva decenii în spate, ne-a luat prin surprindere, dar probabil pentru voi este mai puțin dramatic, pentru că voi v-ați născut în zodia acestei revoluții. Ea continuă, nu știm unde ne va duce, nu este vorba numai despre revoluția în electronică și în gadgeturile de toate felurile care ne-au schimbat viața, este o revoluție globală în toate zonele științelor. În aceeași direcție duc nanotehnologiile, noile înțelegeri ale lucrurilor în medicină, computerele de felurile acestea foarte noi care se bazează pe fizica cuantică, toate aceste lucruri care vor exploda în viitor.

Bineînțeles că o revoluție tehnologică influențează și alte sfere ale evoluției umane. Nu se poate ca o astfel de revoluție să nu influențeze sfera socială, nu? Rețelele de socializare nu existau acum 20 de ani, acum toată lumea stă pe twitter, pe facebook, deja ne-am cam plictisit de ele și vrem altceva. Lucrurile se schimbă foarte rapid. Deci este o revoluție socială, fiecare poate comunica intervalent, în întreaga lume, poți avea un prieten în Brazilia sau unde vreți voi… în Australia. Aceste lucruri nu sunt de suprafață, sunt foarte profunde și afectează ființa omenească în întregul ei.
Apoi, o revoluție culturală. Fără îndoială, nu asemenea celei a lui Mao Tze Dun, care nu a fost nici revoluție, nu a fost nici culturală, ci a fost măcel la nivel intelectual. O revoluție culturală adevărată, o schimbare dramatică în înțelegerea noastră a ceea ce însemnă cultura, a ceea ce este cultura.

Aș putea vorbi despre o hiperdemocratizare a vieții în general și a culturii în special. Acest lucru depășește cu mult trecerea cărții de pe celuloză pe format electronic. Acesta e doar un semn de suprafață a ce se întâmplă. De fapt, toate elementele culturale se schimbă fundamental. Trebuie să revizuim fundamentele, chiar obișnuința lecturii, de pildă. Obișnuința lecturii care pentru noi, generațiile mai vechi, era un dat.

Noi ne-am născut cu cartea în mână. Nu aveam altceva, nu exista alt mijloc de stimulare cerebrală, ca să spun așa. Voi v-ați născut cu mouse-ul în mână. Cei care vor veni după voi nu vor mai știi nici de mouse. Mouse-ul va dispărea foarte repede. Vor fi… gesturi sau alte forme de comunicare cu computerele. În viitor probabil nici nu se vor mai numi computere.
Noi am fost obișnuiți să citim. De mici, ni s-au citit cărticele. Probabil și vouă pentru că bunicii și părinții voștri aparțin vechii culturi, vechii civilizații. Dar apoi, noi am pus mâna pe cărți și primul lucru pe care l-am făcut a fost să citim cărți și apoi am citit din ce în ce mai mult, până când n-am mai citit cărți, am citit literaturi cum spunea Călinescu, și n-am mai citit literaturi ci am citit însăși lectura. Am citit sistemul cultural, sistemul literar care face ca toate cărțile să existe. Pentru că o literatură nu e o grămadă de cărți, facem aici un morman de cărți și zicem iată, a apărut o literatură!, nu. O literatură e un edificiu, e o construcție cum este acest amfiteatru. E un edificiu format din plinuri și din goluri, din cărți bune și din cărți proaste, din cărți minunate și cărți oribile, toate având justificarea lor pentru că nu există cărți bune fără cărți proaste.

Eu am un mare respect pentru scriitorii proști. Mi se par fundamentali, mai ales cantitativ, 90% dintre ei sunt proști scriitori. Dar gândiți-vă, dacă acest amfiteatru ar fi plin, deci ar fi cărămidă compactă sau beton compact, cum ați mai intra în el? E nevoie și de goluri, și de plinuri și de goluri, și golurile formează cea mai mare parte a unei clădiri, tot interiorul este gol. Tot interiorul literaturii e format din literatură proastă. Dar ceea ce contează sunt arcurile de beton care stau deasupra lor și care dau edificiului valoare.
Noi citeam pe hârtie. Și voi citiți pe hârtie în continuare, dar din ce în ce mai mult trecem cu toții pe substrat electronic. Această lectură pe hârtie, nu era o lectură primitivă și nu va fi niciodată. Dimpotrivă, este, probabil, cea mai perfecționată formă de lectură, pentru că ceea ce noi numim carte, fundamental nu este conținut, nu este software, adică știu eu, scrierile lui Sadoveanu sau ale lui Blecher, ceea ce numim carte este un aparat. Este un aparat format din file. Este acest paralelipiped care se dau una după alta. Să știți că acest aparat a fost o invenție extraordinară a omenirii, ca și roata, ca și descoperirea focului. Pentru că, inițial nu se citea în felul acesta, se citea pe suluri, pe papirusuri, care erau înfășurate și se desfășurau și citeai. Ele se numesc în engleză scrolls. Aceste papirusuri erau extrem de incomode pentru citit, vă dați seama, nu puteai avea o privire de ansamblu asupra a ceea ce citești, trebuia să desfășori încet, încet și să citești cate-o bucățică, câte-o bucățică și apoi sulul se înfășura în partea cealaltă. Nu puteai vedea dintr-o privire cum se termină cartea Trebuia să desfășori tot sulul pentru asta. Nu puteai face linkul, cum îi spunem noi acum, nu puteai lega o pagină de alta, nu puteai sări peste pagini, trebuia să citești încetișor, încetișor și era foarte lung. De aceea, când a apărut lectura pe computer, pe computerele fixe, desktop computers, acest gen de lectură a fost o involuție extraordinară față de carte pentru că a fost o întoarcere la papirus. Când derulezi ecranele pe computer spui faci scrolling. Știți acest scrolling? Deci, citind pe computer tu derulezi ecran după ecran, după ecran într-un mod foarte vizibil de a citi, de aceea nimeni n-a citit niciodată serios cărți de literatură pe computer. Pentru că nu se poate. Și-n al doilea rând, la computer stăteai în popou, cu ochii în ecran și te dureau toate oasele. Nu puteai să stai să citești 3-4 ore. Dar gândiți-vă de la ce plecase – de la cel mai minunat instrument, de la carte.

Cartea este perfectă. Cartea este făcută ca s-o ții în mână. Cum spunea Arghezi?
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris. / Încet gândită, gingaș cumpătată; / Ești ca o floare, anume înflorită / Mâinilor mele care te-au deschis. / Ești ca o vioară, singură, ce cântă / Iubirea toată pe un fir de păr.

Deci cartea era făcută după forma mâinii. Era adaptată perfect corpului uman. De aceea era o asemenea plăcere să citești, pentru că aparatul era perfect. Și, cum citeam eu? Niciodată nu m-am dus la bibliotecă, vă spun sincer, nici măcar când eram student. Eu am stat tolănit în pat cu cartea în brațe, toată viața mea. Și acum citesc la fel. Dacă nu stau culcat, cu niște perne înalte, așa, sub ceafă, nu simt că citesc. Pentru că cititul, pentru mine nu înseamnă numai să văd ce se petrece în carte. Nu. Cititul este o mare plăcere, o voluptate. Este, cum spunea un critic poet, locomoțiunea minunată. Dar voi știți toate lucrurile astea, nu trebuie să vi le repet.

Cititul este o mare problemă. De ce cititul este superior filmului? De ce cititul e superior televiziunii? Pentru că îi dăm o mult mai mare participare din partea noastră. Se spune că o imagine face cât zece mii de cuvinte. Da, dar o imagine o percepi imediat, într-o fracțiune de secundă. Nu participi în general, sigur că mintea este avidă de inputul cerebral, dar nu participă în general foarte tare la o imagine. O pictură extraordinară, o pictură renascentistă este o imagine specială, o imagine artistică pe care ochiul zăbovește, dar nu zăbovește atât de mult pe cât zăbovește asupra cărții. O carte înseamnă o sesiune de lectură de o săptămână, de două săptămâni, de o lună, timp în care mintea ta lucrează continuu.
Vreau să vă spun acum cât de important e cititorul, pentru că noi de obicei învățăm la școală că în lumea cărții există doar două lucruri: scriitorul și cartea. Dar de fapt, cititorul este la fel de important. (…) Fiecare citește altă carte. Noi inventăm de fapt cu propriile noastre substanțe, cu materialul clientului cum se spune, orice scriere. De aceea noi participam jumătate-jumătate la actul artistic a actului literar, jumătate-jumătate cu scriitorul.”
Mircea Cărtărescu le-a sugerat liceenilor din sală să-și îndemne părinții să le cumpere gadgeturi spunând că le vor folosi la studiu.

„N-or să vă cumpere dacă spuneți vreau să vorbesc cu colegii mei pe el sau vreau să văd filme. Părinții nu înțeleg lucrurile astea simple ale vieții. Trebuie să se recicleze și ei, poate îi ajutați. Dar ceea ce înțeleg sunt cărțile. Părinții înțeleg educația, părinții investesc foarte mult în educația voastră. Și atunci ei o să vă cumpere dacă voi le spuneți îmi trebuie pentru la școală. Îmi trebuie pentru ca să am manuale pe el. Îmi trebuie ca să-mi fac temele pe el. Ăsta este un pont prețios pe care vreau să vi-l vând pentru că la fel m-a șantajat și pe mine fiul meu de 10 ani și a trebuit să-i cumpăr un iPad. Bineînțeles că tot se joacă pe el, toate astea cu educația au fost bancuri, dar sunt bancuri ok.”

Mircea Cărtărescu – 18 noiembrie 2013 – discursul pentru elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr cu ocazia lansării Bibliotecii Digitale din Licee (un proiect Vodafone România și Bookland)

 

***Copiatul este interzis în cazul acestui text, că vă mănânc! Poate, dacă cereți acordul, se schimbă meniul.

Anunțuri
Biblioteca Digitală din Licee ~ Mircea Cărtărescu – Pledoarie pentru carte

Un gând despre &8222;Biblioteca Digitală din Licee ~ Mircea Cărtărescu – Pledoarie pentru carte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s