11 octombrie – YouTube Music Day

La nivel mondial, muzica este unul dintre cele mai importante tipuri de conținut pe YouTube. În România, muzica este principalul tip de conținut vizionat pe această platformă, casele de discuri și muzicienii conducând în topul canalelor cu cei mai mulți abonați și vizionări. Odată cu lansarea .ro a platformei YouTube din aprilie anul acesta, s-a vorbit foarte mult despre oportunitățile oferite creatorilor de conținut muzical. Primii parteneri ai YouTube în România au fost (sunt) TVR, Cat Music, Hahaha Production, Roton şi MediaPro Music. Programul de parteneriat a fost introdus în 2007, iar astăzi există peste un milion de creatori de conținut în peste 30 de țări. Vloggerii din România sunt o altă zonă importantă, conturată și pe un trend crescător ca nivel al monetizării, pe care YouTube.ro nu îi neglijează deloc (Andrei, Vali, John – 10Lucruri, Zmenta, Tequila, Unguru’ Bulan, câțiva dintre cei prezenți -și văzuți de mine- la evenimentul descris mai jos).

videoclipul oficial al lansării YouTube în România

Astăzi a fost YouTube Music Day la The Ark, primul eveniment YouTube dedicat industriei muzicale din România, o conferință de presă sub forma unui talk-show moderat de Bogdana Butnar (Industry Manager la Google Romania) și workshop-uri în cadrul cărora specialiștii Google și YouTube au prezentat informații și strategii de dezvoltare a canalelor de YouTube.

Maciej SojkaHead of Video Partnership CEE a deschis întâlnirea cu presa și a subliniat faptul că este o întâlnire prin care oficialii YouTube și Google vor să se asigure că industria muzicală românească știe să monetizeze folosind toate instrumentele oferite de platformă. „YouTube is a living organism.”

Dan Popi (Cat Music) a dat exemplul piesei lui Alex Mica, Dalinda, care continuă să monetizeze, deși n-a vrut nimeni s-o licențieze fiind considerată prea etnică, de tip manea. „O parte dintre partenerii externi refuză evidența”, a spus Popi referindu-se la conținutul gratis de pe youtube. „Cum să faci să ai un conținut de calitate care să se ducă singur, asta este problema de fapt.”

Noi am dezactivat commenturile pentru că există o mână de hateri și din păcate mai sunt niște oameni de la radio care se uită și se iau după comentariile răutăcioase și nu după numărul de view-uri. Este vina mediului virtual din România care este la fel de infestat cu ură, ca viața noastră în general.”

În acest moment Maciej Sojka a intervenit, punctând faptul că dezactivarea comentariilor scade vizibilitatea canalului și a anunțat introducerea unui variante prin care youtube va acorda vizibilitate mai mare comentariilor de la utilizatori de încredere, valabili, care vor plasa aceste mesaje ale haterilor mai jos, devenind mai puțin vizibile. O informație care a dus la ideea că decizia Cat Music nu este neapărat una definitivă. „A modera discuțiile pe youtube, nu poate fi o soluție a casei de discuri acum, din cauza conținutului consistent de pe platformă.” – Dan Popi

Am întrebat care este acum strategia caselor de discuri Roton și Cat Music în ceea ce privește piesele în promovare, dacă se mai trimit variantele mp3 pe cd-uri la radiouri sau se axează mai mult pe plasarea de conținut pe youtube și, împreună, Dan Popi (Cat Music) și Cătălin Muraru (Roton) au spus că în acest moment se folosesc ambele variante în funcție și de politicile radiourilor.

Din scurta prezentare a lui Cătălin Muraru (Roton) de la începutul workshop-ului de după conferința de presă, am înțeles că strategia casei de discuri are ca parte și platforma youtube pentru că oferă legătura cu utilizatorul final și nu există din perspectiva sa o legătură mai directă cu publicul.

Printre artiștii participanți la această secțiune, i-am văzut pe Margareta Pâslaru, Mihai Pocorschi, Adriana Antoni, Daniel Robu, Radu Sârbu (ex O-zone) și soția sa Ana (Mr&Ms), Tataee (BUG Mafia) – La multi ani! pentru cei 20 de ani de activitate care se împlinesc mâine – alături de impresari, manageri, producători, compozitori și mulți artiști din zona de hip hop, puternic reprezentată pe youtube din motive cunoscute și discutate deja.

Maciej Sojka – Let s talk about money! – câteva indicii care vă pot interesa în condițiile în care vă doriți monetizare pe youtube, adică vreți să câștigați bani cu vreun produs pe această platformă.

1. Power of subscribers

– „you’re building your own TV station” – vă puteți construi propria televiziune pe youtube, cu proprii abonați, cei care vă aduc banii.

2. Power of community

– youtube este un instrument de comunicare cu două capete, în acest moment, care face ca interacțiunea socială să devină cea mai importantă. Nu-i mai poți spune audienței „Privește!” obligând-o să stea pe un scaun în fața televizorului, pentru că intervine dorința acesteia de a împărți conținutul cu cercul de prieteni. „YouTube is more or less like politics.”

3. Product placement

– trebuie să fii sincer atunci când faci plasare de produse în clipurile tale, pentru că ține de relația pe care o ai cu prietenii, cu abonații.

4. Merchandising

– ieși de pe youtube și fă ceva concret, un produs care să te reprezinte, care poate fi vândut și recunoscut ca parte din brandul tău.

5. Fundraising

– apelează la abonații tăi pentru a strânge bani pentru un nou album, de exemplu. Sunt multe cazuri când artiștii nu au bani, iar fanii abonați pe youtube contribuie dacă sunt chemați.

6. Partner Sales Program

– „More views, more money.” În România aveți o echipă puternică ce reușește să convingă advertiserii să bage bani în produsele de pe youtube și deveniți foarte buni în a exporta muzică afară.

„The key – build a community!”

Gosia KraskovaYouTube Partner Manager a  prezentat câteva soluții concrete care pot face clipurile virale:

– adnotările

Moons, o trupă deloc cunoscută, a reușit să facă un videoclip care a ajuns viral rapid, un milion de vizualizări în doar o săptămână, datorită unor adnotări puse deștept pe clip. De la 0 beri la 80 de beri, îi puteți vedea din diferite unghiuri, doar cu niște clickuri în plus. Click is fun, în cazul ăsta, încercați!

– eficientizarea folosirii tool-urilor pe care youtube le introduce chiar săptămânal, creșterea activității pe canal înainte de lansarea unui album, conținutul organizat strategic pe canal, necesitatea unui conținut dedicat exclusiv audienței formate din subscriberi, realizarea clipurilor cu versuri pentru ca fanii să le poată cânta în timpul vizionării, hangouts live pe youtube cu abonații, end-card-urile cu adnotări, metadata – descriptions, titles and tags – folosite util, provocarea audienței prin mesaje și promovarea prin social media (facebook, Google +).

Sky is the limit!” – Gosia.

Anunțuri
11 octombrie – YouTube Music Day

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s