Cu bătrânica mea la Sala Radio

Într-o zi, undeva în adolescenţa mea, cînd Bucureştiul mi se părea frumos şi băteam străzile cu plăcere spre nicăieri, mergeam însoţită de o prietenă pe la Romană. Era o modă atunci să te învârţi pe la Romană. În faţa noastră, o bătrânică ponosită şi gârbovită, târâia cu greu o sacoşă legată cu o sfoară. În sacoşă, un pepene. Mi-am dat seama că e o femeie singură, pentru că îşi construise o mică invenţie utilă la drumuri lungi. Am zâmbit, dar ne-am şi oferit ajutorul.

Am condus-o pe bătrânică până lângă Cişmigiu, acolo unde trăia într-o garsonieră. Ne-a invitat la un ceai şi ne-a spus o poveste frumoasă despre copilăria cu servitori şi familie mare, după care ne-a spus o poveste tristă cu bătrâneţea, cu singurătatea şi sărăcia şi aşteptarea în linişte a sfârşitului.

Cum o puteam ajuta?

Pentru că de multe ori folosea cuvinte franţuzeşti şi pentru că ne-a mărturisit că i-ar prinde bine nişte bănuţi, i-am propus să mă mediteze la franceză. Nu aveam nevoie, aveam 10 pe linie, eu învăţând de mică limba de la bunica mea, dar… o faptă bună şi distracţie o dată pe săptămână, nu strică nimănui. Bătrânica avea umor, era o fire veselă.

Mă întâlneam o dată pe săptămână cu ea şi chiar îşi luase munca de meditator în serios. Colega mea n-a rezistat.

La un moment dat, pentru că era mare iubitoare de muzică, m-am gândit să o scot la un concert la Sala Radio. Aveam invitaţii, oricum. Ne-am dat întâlnire în faţă.

Era o seară de toamnă frumoasă, cu o briză plăcută care-ţi aducea aminte de vară.

Am făcut dreapta de pe Berthelot şi… mi-a atras atenţia printre lumea care aştepta în faţă o… Ce era? O… Un om, o făptură micuţă, cu un pardesiu vintage, manuşi de piele şi caschetă şi ochelari de aviator. Ca-n filme!

M-am gândit că e o figuraţie specială înaintea concertului.

Nu era aşa.

A trebuit să intru în Sala Radio, să mă întâlnesc cu multă lume cunoscută, fiind însoţită de bătrânica mea, echipată cu ochelari de aviator, pentru că bătea vântul şi având o sensibilitate la ochi a fost nevoită să vină aşa.

Nu mai ţin minte cum a fost concertul.

În sală, şi-a desfăcut tacticoasă un evantai.

Ca să înţelegeţi exact cum arăta bătrânica mea, am o fotografie, de la care a pornit şi amintirea. Mădă poartă costumaţia care m-a făcut să zâmbesc o seară întreagă şi mai mult, ignorând total ce se întâmpla pe scena copilăriei mele – Sala Radio.

Pe Mădă vă rog să o cunoaşteti şi voi, aici.

mada aviatoare

Anunțuri
Cu bătrânica mea la Sala Radio

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s