Drobul de sare – varianta cu Fetiţa

Mă enervează la culme oamenii care stau şi se îngrijorează. Se îngrijorează şi stau.

Azi dimineaţă, o doamnă îngrijorată se uita la o babetă simpatică de vreo 13 ani – Fetiţa.

– Cred că e otrăvită, că văd că nu poate să se ridice! Acum cu isteria asta, mi-e teamă că au otrăvit-o!

Fetiţa e o căţeluşă simpatică dintre blocuri. Nu vă îngrijoraţi, e ok, nu e agresivă deşi îi boscorodeşte pe limba ei pe (ce chestie!) toti cretinii (manelişti coloraţi, beţivi etc) şi nespălaţii care trec prin zonă. E bine mersi într-un spaţiu îngrădit, nu sare gardul că nu mai poate, e grăsană şi… babetă. Dar aşa babetă şi morocănoasă cum e cu străinii, în fiecare dimineaţă şi seară când trec cu dl. câine personal, face un efort şi se ridică să vină la salut – o mângâiere şi câteva cuvinte drăguţe, aşa cum ar trebui să facem şi noi între noi, zilnic. Face asta în condiţiile în care nu i-am prea dat mâncare, că nu apuc. Are deja două familii care se ocupă de asta încă de dinainte de a ajunge eu prin zonă, o scot la plimbări în lesă, o iau iarna în casă. Când o prind însă cu chef de ronţăit, e mişto rău – vine, se aşează tacticos şi mestecă delicat stând lungită, bobiţă cu bobiţă. Aşa babetă delicată, care nu vorbeşte la masă, să tot ai la casa omului!

În fine, am încercat să liniştesc doamna respectivă asigurând-o că nu e otrăvită. Nu avea semnele pe care le cunosc foarte bine, încă din copilărie, când ghiciţi ce! Era înainte de 89 şi am vazut… ohooo! E drept, nu prea putea să se ridice când încerca, se tot lingea pe partea de sus a labelor din spate şi era cam abătută. La doi paşi e o farmacie veterinară. Evident că m-am dus şi am chemat-o pe fata de-acolo care a lăsat puţin shop-ul în paza mea, a lui Toby şi-a maidanezei aciuate de când l-au deschis.  De ce n-a făcut şi doamna în cauză la fel, îmi scapă. Tipa de la magazin a constatat că are glandele încărcate şi o s-o rezolve mâine, când va fi şi colegul s-o ajute.

Concluzia: n-ai veterinar, cheamă un farmacist, pe cineva care se pricepe mai bine, fă ceva!!!

PS –  Babetă e un termen de alint în accepţiunea mea.

Anunțuri
Drobul de sare – varianta cu Fetiţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s