Jamie Oliver a citit prima carte la 38 de ani

Jamie Oliver

Jamie Oliver, cel mai bogat maestru bucătar din lume, cu 20 de cărţi publicate până acum, a recunoscut anul acesta că abia la 38 de ani a reuşit să termine de citit integral prima carte. Şi nu este o carte de bucate, ci un SF – Catching Fire de Suzanne Collins (391 de pagini).

Jamie Oliver declara anul trecut – “Nu am citit o carte în viaţa mea, ceea ce îmi dau seama că sună a ignoranţă, dar sunt dislexic şi mă plictisesc imediat.”

coperta

“Singura carte pe care aproape că am reusit să o citesc a fost Kitchen Confidential de Antony Bourdain. Dar, Bourdain a venit în Marea Britanie şi dupa aceea n-a încetat să mă atace timp de cinci ani. Aşa că, din principiu, i-am aruncat cartea în foc. Şi-a cerut scuze apoi, ne-am împăcat. Probabil că ar trebui să citesc şi restul cărţii acum.” (sursa dailymail)

Din prima cercetare la nivel naţional dedicată dislexiei realizată de Asociaţia Română pentru Copii Dislexici (ARCD) şi OMV în anul 2012, aflăm că:

–         incidenţa dislexiei în rândul populaţiei României este de 25 de cazuri la 10.000 de gospodării;

–         aproximativ 4 din 10 copii aflaţi în evidenţa unui specialist dintre cei intervievaţi în studiu, sunt dislexici –  40% au vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, iar 60%, între 9 şi 11 ani;

–         deşi diagnosticarea se face mai precis decât în anii precedenţi ( aproape 1 din 6 copii văzuţi într-un an în cabinet de specialişti reprezintă cazuri noi de dislexie), doar 15% dintre români au auzit de dislexie;

–         peste jumătate dintre specialişti au observat că lipsa metodelor de predare specifice şi absenţa terapiei pot duce la discriminarea copilului cu dislexie.

Dislexia este o tulburare de învăţare care are la bază o disfuncţie neurologică, ce împiedică dezvoltarea capacităţii de a citi.

Anunțuri
Jamie Oliver a citit prima carte la 38 de ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s